LifeStyle

Sărituri peste obstacole, cascadorii călare și numere de dresaj la Finala Circuitului Salonul Calului 2016

Circuitul Salonul Calului, cel mai așteptat şi complex circuit ecvestru din țară, își desfăşoară Finala ȋn perioada 22-25 septembrie 2016, unde peste 100 de cai şi călăreți din toată țară vor participa la mai mult de 15 probe de sărituri peste obstacole, cu niveluri diferite de dificultate. Printre sportivi și-a anunțat prezența și proaspătul vice-campion balcanic la Seniori, Ionel Bucur, precum și pe tânăra câștigătoare a titlului de Campioană Balcanică la Copii, Ștefana Ilaș, dar și membrii echipei Campioane Balcanice la Seniori, pe echipe. Șeful de pistă internațional Gilbert Remy din Luxemburg va fi și anul acesta responsabil pentru toate parcursurile probelor sportive.

Aflat la cea de a V-a ediție, Finala Circuitului Salonul Calului va prezenta în acest an un program complex, urmând ca pe parcursul celor patru zile de competiții sportive să fie organizate și momente de spectacol ecvestru care se vor încheia cu un eveniment nocturn: Seara Cailor.

Etapa finală a evenimentului integrează și anul acesta competiții sportive pline de amuzament deja cunoscute publicului precum: proba Ride & Bike – o probă de nivel C,  proba de costume „Recunoașteti personajul", unde cuplurile tată – fiu/fiică, sau antrenor – elev, în diverse costume ale unor personaje celebre, vor parcurge obstacole, contra cronometru, precum şi una dintre cele mai dificile probe, de nivel B, Trofeul Jockey Club Român. Acestea vor fi completate de probele pentru copii, amatori, cai şi sportivi debutanți. Finala Circuitului Salonul Calului şi totodată, seria concursurilor organizate de Equestria ȋn acest an, se ȋncheie cu o probă extrem de dificilă, de nivel A, cu baraj la cronometru, dar și cu cu decernarea Cupei  Salonul Calului, si premierea primilor cinci sportivi care au cumulat cele mai bune cinci punctaje din toate probele întregii competiții.

„În acest an, iubitorii sportului ecvestru, pe lângă probele clasice vor avea parte și de alte spectacole care completează competiția, la care pot participa sâmbătă seara, pe 24 septembrie în show-ul intitulat Seara Cailor. Dintre cele mai importante amintim cascadorii călare și dresaj natural cu Denis Ștefan, dresaj sportiv pe muzică cu două campioane naționale la dresaj si medaliate la Jocurie Balcanice, la Dresaj, Maria Bogoescu si Selina Alexandrescu. În plus, Circuitul Salonul Calului aduce un show de dresaj de înaltă clasă cu Filimon Iordache și Georgiana Neselan și trupa lor de cascadori călare – dresură liberă și de înaltă clasă, cascadorii călare, însoțiti de Marlene, multiplă campioană balcanică și medaliată la campionate europene de gimnastică artistică. ”, a declarat Ozana Moraru – Proprietar Bază Hipică Equestria şi Preşedintele Clubului Equestria.

Programul show-ului ”Seara Cailor” va fi completat de o demonstrația de dresaj spaniol cu armăsarul Isleno, rasa spaniolă Larosa, realizată de Tiberiu Corches și una din elevele lui, micuța Iulia Carabaș de numai 10 ani, alături de două talentate dansatoare de Flamenco, reprezentând Școala Spaniolă de Dresaj și Ferma de cai andaluzi Arad.

Pentru această ediţie, artistul Dominic-Petru Vîrtosu va face live-painting la Salonul Calului – Equestria pe datele de 24 şi 25 septembrie 2016, când şi-a propus să continue seria de cai fantastici în spaţii urbane. De data aceasta, urmează o explorare insolită şi ludică a juxtapunerii dintre cabaline şi oraş. Fie că îl vedem tolănit pe canapea în plin centrul oraşului, fie că domneşte regeşte în mijlocul unui gang plin de graffitti, calul devine eroul urban al unei aventuri atemporale.

Programul complet al probelor se poate consulta pe pagina http://salonulcalului-equestria.ro/program2016. Intrarea publicului este gratuită la toate probele sportive. Pentru show-ul nocturn Seara Cailor se va achiziționa un bilet de intrare din incinta clubului, înainte de spectacol.

 

Related posts

Vacanta ca pe vremea boierilor Ghica, la Conacul Polizu

Adina Meyers

HOROSCOP 22 decembrie. Taurii au de rezolvat probleme complicate

Adina Meyers

“Aranjam casa” cu parchet prelucrat cu vopsele pe baza de apa ale grupului ICA

Adina Meyers