Amenajari Exterioare Gradinarit

Plantarea și îngrijirea bulbilor de primăvară

Ghioceii sunt cei care dau startul oficial al sezonului grădinăritului, semn că, de acum, veți avea multă treabă, dacă vreți să vă bucurați de straturi de flori colorate şi parfumate.

Chiar dacă primele flori ne încântă deja cu frumuseţea lor, asta nu înseamnă că nu mai au nevoie de îngrijire și atenție. Dacă primăvara este secetoasă, straturile trebuie udate discret. Mai exact, udatul se face des, cu o cantitate mică de apă, la rădăcină, pentru ca florile să nu fie deranjate de presiune.

Niciunei plante nu-i place să primească apă în exces, întrucât aceasta duce la putrezirea rădăcinilor. O altă activitate care trebuie trecută în calendarul grădinarului primăvara este îndepărtarea frunzelor și a florilor veștejite, operaţiune care are rolul de a stimula creșterea altora noi. De asemenea, florile de primăvară trebuie săpate des, pentru a nu da posibilitatea pământului să formeze o crustă solidă, care să împiedice apa să ajungă la rădăcini. Pământul preferat de florile timpurii trebuie să conțină multe minerale și să fie afânat. Țineți cont de faptul că aveți de-a face cu plante sensibile, care nu se pot dezvolta armonios într-un sol sărac în minerale și stâncos.


Pentru a înflori în această perioadă, majoritatea bulbilor trebuie plantați în grădină sau în ghivece încă din timpul toamnei, mai exact din octombrie-noiembrie, în funcție de specie și varietate. Eternul vestitor al primăverii înfloreşte în grădină din luna ianuarie până în martie. Galanthus este o specie de plante erbacee bulboase din familia Amaryllis, cu varietăți de primăvară, vară și toamnă, fiind originar din Elveția, Austria și Europa de Sud.

Bulbii de ghiocei se plantează la începutul toamnei, iar primăvara au nevoie de o îngrijire minimă. Narcisele sunt alte flori de primăvară răspândite la noi şi cunoscute sub numele de coprine. Sunt rezistente și mai puțin pretențioase la condițiile de mediu sau la calitatea solului. Se dezvoltă la fel de bine pe un teren umbros sau însorit, într-un substrat nisipos sau greu. Pământul de grădină din majoritatea regiunilor din țara noastră asigură elementele nutritive necesare dezvoltării acestor plante, iar turba corectează aciditatea și contribuie la aerisirea și drenarea substratului. Bulbii de zambile se plantează toamna devreme într-un loc însorit, bogat în substanțe nutritive, în timp ce bulbii de lalele trebuie puşi în pământ la sfârșitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie. Aceştia din urmă preferă locurile însorite şi fertilizate. De asemenenea, este bine să ştiţi că bulbii trebuie plantaţi în sol cu rădăcinile în jos, la o adâncime de 20-30 cm.

Tipuri de bulbi

Bulbii simpli au frunze verzi, așezate concentric. Învelișul de deasupra formează o peliculă care protejează bulbul. Un astfel de tip de bulb este reprezentativ pentru narcisa galbenă.

Bulbii de tip ceapă se formează prin umflarea bazei unei semințe și sunt crescuți anual. De exemplu, gladiolele sunt flori care se plantează cu ajutorul acestor bulbi.

Tuberii sunt semințe sau rădăcini de plante care stochează nutrienții. Daliile sunt flori care se plantează din acest tip de bulbi.

Rizomii sunt semințe umflate, care se găsesc în pământ. Crinii și alte plante din familia Liliaceae, care se dezvoltă pe orizontală, se plantează din acest tip de bulbi.

Bulbi care se plantează primăvara

Bulbii de primăvară se plantează în perioada martie-mai și înfloresc până în momentul în care apar primele brume, când majoritatea trebuie scoși din pământ și puși la păstrare în locuri răcoroase. Necesită o protecție deosebită, deoarece aproape toți se trag din plante tropicale, care nu rezistă la iernile noastre aspre. Bulbul este mai mult decât o simplă sămânță, reprezintă o plantă întreagă, ce va înflori mult mai repede și mai bogat decât o plantă dezvoltată dintr-o sămânță. Printre bulbii de primăvară pe care îi puteți pune în grădină, îi amintim pe cei de: anemonă, begonia, bujor, cală, crin, dalia, dicentra, dichelostemma, ferigă, frezie, gladiolă, iris, lăcrămioară, mac, orhidee, oxalis și tuberoză.

Bulbii de gladiole se plantează în grădină primăvara, de la sfârșitul lunii martie şi până la sfârșitul lui mai. Cel mai bun loc pentru gladiole este unul cu pământ ușor, fertil, bine drenat, care să nu permită stagnarea apei, întrucât aceasta ar duce la putrezirea bulbilor. Înainte de plantare, solul trebuie săpat până la o adâncime de 20 cm, iar dacă este sărac, trebuie încorporate în el mraniţă și îngrăşământ. Bulbii se pun la o adâncime de 10 cm şi la o distanţă de 20-30 cm unii de ceilalţi. Ţineţi cont şi de faptul că aceste flori preferă zonele însorite (dar ferite de arșița verii) sau parțial însorite. De asemenea, temperaturile excesive din sol și aer împiedică dezvoltarea lor normală (florile rămân mici, decolorate, iar ultimii trei-patru boboci se ofilesc).

Bulbii de begonie nu rezistă la brumă şi, cu atât mai mult, la gerul iernii. La interior, pot fi plantați oricând; în schimb, la exterior, perioada cea mai recomandată pentru plantare este începând cu luna aprilie, după ce valorile termice minime nu mai coboară sub +5 grade Celsius. De asemenea, Begonia nu rezistă la temperaturile extreme din timpul verii, motiv pentru care are nevoie de zone semiumbrite. Dacă au parte de un sol bun și de o udare corespunzătoare, bulbii de begonie vor face o mulţime de flori galbene și creţe pe parcursul întregului sezon de înflorire.

Bujorul este o plantă perenă, de grădină, cu o rezistenţă bună la frigul iernii. Tocmai de aceea, bulbii de bujor nu trebuie scoși din pământ toamna, înainte de îngheț. Pentru a înflori bogat, au nevoie de zone umbrite sau semiumbrite. Plantați bulbii de bujor primăvara, după ce s-a dezghețat solul, la o adâncime de 10-15 cm, pentru că rădăcinile pot fi destul de mari. În funcție de vreme, aceste plante vor înflori în lunile aprilie-mai. Cala este o plantă perenă sensibilă la frigul iernii. Altfel spus, bulbii ei rezistă până la -5 grade Celsius, așa că, pentru a fi siguri că aceştia vor supraviețui, scoateți-i toamna din pământ și replantați-i primăvara, după ce riscul înghețului a trecut. 

Text: Simona Popa

Sursa foto: www.shutterstock.com

Related posts

Elemente care nu trebuie sa lipsească atunci când îți amenajezi baia

Adina Meyers

Cum folosim fertilizatorii pentru plante si gazon

Adina Meyers

Cum sa alegi cel mai bun aspersor pentru gradina ta

Adina Meyers