Amenajarea sau reamenajarea dormitorului merită toată atenția ta. Doar este vorba despre una dintre cele mai importante camere dintr-o locuință. Toate obiectele pe care le vei utiliza în acest spațiu trebuie să îndeplinească un rol funcțional, dar și unul estetic.

Așadar, unul dintre elementele pe care le vom întâlni obligatoriu într-un dormitor este patul. Acesta trebuie să fie suficient de mare, încât să fie confortabil. Bineînțeles că vei avea nevoie și de o saltea pe măsură. Pe piață există foarte multe modele de paturi. Cu siguranță vei găsi unul potrivit stilului de amenajare pentru care ai optat – vintage, modern, shabby chic, industrial etc. Dacă încăperea nu este una prea mare, poți alege, de exemplu, un pat care să fie prevăzut cu niște sertare/coșuri. Astfel, vei mai câștiga spațiu de depozitare – poți așeza lenjeriile de pat, cuverturile sau hainele de contra sezon.

Tot pentru depozitarea lucrurilor vei avea nevoie de un șifonier și de niște comode. Pentru un plus de farmec, nu uita nici de noptiere. În cazul în care spațiul îți permite poți amenaja chiar și o bibliotecă. Nu trebuie să fie neapărat una clasică; poți opta și pentru un model ceva mai modern, poate sub formă de scară.

Este important să amenajezi dormitorul astfel încât să beneficiezi de tot confortul fără însă a crea senzația de spațiu sufocant.

Pentru a te simți foarte bine în dormitor trebuie să fii atent și la paleta coloristică pe care o vei alege. Poți opta pentru nuanțe ceva mai puternice pentru pereți, și pentru unele ceva mai subtile pentru decorațiuni; sau invers. Pentru pereți mai poți folosi și tapetul 3D sau piatra. Culorile sunt foarte bine puse în evidență de sursele de iluminat. Prin urmare, ca în cazul oricărei încăperi, lustrele, veiozele, lampadarele, nu pot lipsi. 

Pentru un plus de farmec și de personalitate poți să adaugi perdele și draperii.

În galeria foto vei găsi câteva modele de dormitoare. Sperăm să te inspire!

Sursă foto: https://www.facebook.com/unmillondeideass/

 

  

 

Related posts

Sfaturi pentru alegerea parchetului laminat

Adina Meyers

Modul în care mobilierul vă poate îmbunătăți viața

Adina Meyers

Saltele: Cum sa dormi mai bine? – 8 sfaturi si trucuri care dau rezultat

Adina Meyers