LifeStyle

Cum să previi apariția mucegaiului în locuință. 4 metode care dau rezultate

Odată instalat, mucegaiul este foarte greu de oprit, pentru că se răspândește foarte ușor. Mucegaiul produce spori care se împrăștie rapid în toată casa. Acesta poate crește aproape oriunde: pe pereți, pe tavan, pe haine, pe covor și chiar în interiorul pereților, în jurul țevilor care curg sau formează condens.

Mucegaiul nu este doar o problemă estetică, ci și una de sănătate pentru rezidenții unei locuințe. Acesta generează alergeni și substanțe iritante care îți pot pune în pericol starea de sănătate. Mucegaiul poate produce iritații ale ochilor, nasului și gâtului, probleme respiratorii, alergii și dureri de cap, iar cei mai expuși la aceste riscuri sunt exact cei mai vulnerabili membri ai familiei. Femeile însărcinate, bebelușii, copiii, bătrânii, sau cei cu probleme respiratorii pot fi afectați foarte grav de prezența mucegaiului în locuință. Iată ce metode poți folosi ca să previi apariția acestuia:

 

Scăderea umidității din aer

Cauza principală a apariției mucegaiului este umiditatea. Cu cât există mai multă umiditate în locuință, cu atât mai favorabile devin condițiile pentru dezvoltarea sa. Tocmai de aceea, este foarte important să scazi nivelul de umiditate din casă. Poți face asta folosind dezumidificatoare de camera.

Acestea sunt aparate electrice care circulă eficient aerul din încăpere și extrag o cantitate semnificativă de umezeală într-un timp foarte scurt. Dezumidificatoarele sunt o soluție foarte bună pentru că sunt foarte eficiente, efectele lor simțindu-se din momentul în care le-ai pornit. Astfel, nu va mai trebui să îți faci griji pentru apariția mucegaiului. Când nivelul de umiditate crește, pornești dezumidificatorul și, în cel mai scurt timp, umiditatea scade, ajungând la parametri normali.

 

Lasă aerul să circule

Conform EPA, pe măsură ce temperatura din locuință scade, aerul reține tot mai puțină umezeală. În lipsa unei bune circulații a aerului, toată umezeala în exces va ajunge pe tavanul și pereții casei tale. Circulația aerului reduce nivelul de umezeală din aer și, prin asta, limitează formarea mucegaiului.

Ca să poți îmbunătăți circulația aerului din locuință, deschide ușile dintre camere, deschide ferestrele, îndepărtează mobila de pereții casei sau deschide ușile de la debaralele care sunt mai reci decât camerele în care se află. Dacă aerul circulă mai bine în locuință va reține mai puțină umezeală, iar șansele ca mucegaiul să se formeze vor scădea.

 

Oprește scurgerile și infiltrațiile de apă

Prevenția scurgerii și a infiltrării apei în locuință este o parte importantă din lupta împotriva mucegaiului. În acest context, reparația acoperișului și a anexelor acestuia, precum burlanele sau jgheaburile de apă devine imperativă, pentru că aceasta este principala sursă de infiltrații într-o locuință.

Se impun verificări și la țevile care transportă apă în interiorul casei; trebuie să verifici dacă există scurgeri și, foarte important, dacă se formează condens, întrucât condensul creează un mediul propice pentru apariția mucegaiului. Cu cât țevile sunt mai vechi, cu atât vor avea mai multe probleme, motiv pentru care ar putea fi o idee bună să le înlocuiești pe cele defecte sau care au scurgeri.

 

Ține condensul sub control

Atât aerul din interior, cât și cel din afară conțin vapori de apă. Când aerul umed intră în contact cu o suprafață suficient de rece, vaporii de apă din aer se vor condensa pe acea suprafață. Cu cât aerul este mai umed, cu atât condensul se va produce mai ușor și mai repede.

Ca să poți limita condensul din locuință, un aparat de aer condiționat poate fi foarte util. Cu atât mai mult, dacă îl folosești în tandem cu un dezumidificator de cameră. Controlând temperatura din locuință, vei putea controla și limita condensul pe care îl aduce aerul umed.

Related posts

(P) AlcoLine 021.9335 – Prima linie de asistență pentru lupta cu dependența de alcool

Adina Meyers

Orașe mai curate și mai sănătoase prin colectare selectivă

Adina Meyers

Cum dotăm camera de hotel cu echipamente profesionale

Adina Meyers