Ea e pasionată de scris, el a dezvoltat o pasiune pentru sculptura în lemn, fetița celor doi vrea să cânte, iar băiatul e mare gamer. Fiecare membru al familiile cu pasiunile, preocupările și gusturile lui. Dacă ar fi să le îmbini pe toate gusturile în spațiul mic în care locuiți acum, ar ieși un mic haos, nu-i așa? Pe măsură ce familia și copiii cresc, personalitatea fiecăruia își spune tot mai mult cuvântul și simți din ce în ce mai mult nevoia unei case care să-i mulțumească pe toți.

Ți se pare greu să găsești casa de vis într-un cartier rezidențial situat în București? Iată câteva criterii pe care să le ai în vedere și care te vor ajuta să bifezi cele mai importante caracteristici ale unei casei, căci e ușor să cazi în plasa criteriilor tangibile.

Alegere pe termen lung

Când cauți o casă pentru familie, ține cont de nevoile voastre actuale și viitoare, încercând să anticipezi în mare cum veți evolua și în ce măsură te vezi trăind în aceeași casă și peste mai mulți ani. Cumpărarea unei case vine cu o tranzacție mare, iar mutarea nu e deloc simplă, așa că e mai bine să anticipezi, decât să treci iar și iar prin aceleași eforturi când apare al doilea, al treilea copil.

Loc pentru toată lumea

Spațiul din casă trebuie să susțină deopotrivă clipele petrecute împreună și cele petrecute singuri. Un dormitor doar pentru părinți, camere pentru fiecare copil, cameră de oaspeți, un living luminos în care să aveți parte de activități distractive împreună.

Adaptabilitatea spațiilor

Privește în perspectivă, imaginându-ți cum ar putea să se transforme casa în următorii 5-15 ani. Copiii vor crește, se vor muta, iar spațiul lăsat liber ar putea fi transformat în cameră pentru invitați sau chiar pentru vizitele pe care le vei primi din partea familiilor pe care le vor întemeia copiii tăi.

Cartier sigur și liniștit

Alegerea casei și a cartierului sunt puternic dependente una de cealaltă. Degeaba alegi un cartier central dacă nu se potrivește cu stilul tău de viață și așteptările tale ca părinte, la fel cum o casă frumoasă nu poate compensa gălăgia cartierului în care se află. Fiind o casă pentru familie, caută cartierele care îți oferă un grad ridicat de intimitate, siguranță și îți permite să îți ții geamurile deschise și copiii în curte fără să te gândești la poluare.

Poziționarea casei

Când evaluezi poziționarea casei față de punctele tale de interes trebuie să ții cont că ”acasă” este locul în care vii să te odihnești, să te simți bine alături de familie. Ai da liniștea, spațiile verzi și locurile de joacă și socializare pe un apartament înghesuit din centru? Gândește-te bine la poziționarea casei și la lucrurile pentru care merită cu adevărat să te entuziasmezi.

Există două tipuri vile de vânzare în Pipera care îndeplinesc principalele criterii și oferă chiar mai mult decât ar putea visa o familie cu copii care trăiește în București: vilele de tip A, care oferă spații funcționale și optimizate 100% și vile de tip B, care au o suprafață generoasă și opțiuni de extindere a anumitor zone în funcție de nevoile familiei. Ambele tipuri de case vin cu o grădină spațioasă, suficiente camere pentru fiecare adult și copil, fiind o opțiune ideală pentru cei care au biroul în nordul capitalei.

 

 

Related posts

Materiale de care ai nevoie pentru a monta gresia și faianța

Adina Meyers

S + P + E

Adina Meyers

„Prima casă“ a frânat prețurile pe piața imobiliară

Adina Meyers