Cațiva afaceriști olandezi, iubitori de natură și încântați de România, și-au dorit să găsească un teren „neatins” pentru a dezvolta un proiect imobiliar în armonie cu mediul înconjurător, care să contribuie la păstrarea tradițiilor locului în timp ce oferă comunității confortul unei locuințe premium.

Ulterior au găsit o zonă superbă din Vama Buzăului (județul Brașov), iar acolo au creat primul complex montan eco din România – Valley 21.

Complexul ecoturistic a fost lansat pe 10 septembrie, în abruptul nordic al Munților Ciucaș. Evenimentul a reprezentat inaugurarea primei case de vacanță a complexului realizat în urma unei investiții româno-olandeze și a unui parteneriat public-privat cu autoritățile locale. 

Ideea de a construi o stațiune într-o zonă montană superbă a luat naștere în anul 2010, iar construcția primei unități a început după ce au fost îndeplinite toate condițiile legate de mediu. Valoarea totală a investiției este de circa 15 milioane de euro.

Complexul ecoturistic montan Valley 21 va funcționa în regim de tip condominium și va fi alcătuit din 68 de case individuale și un centru de facilități. Proiectul urmează a fi realizat în totalitate până în anul 2020, pe suprafața de 68 ha. Primarul comunei Vama Buzăului, Tiberiu Nicolae Chirilaș, și-a exprimat convingerea că Valley 21 va contribui la dezvoltarea turismului în zonă și la creșterea notorietății acesteia.

Locuințele construite din materiale eco friendly se află la un pas de Rezervația Naturală Valea Zimbrilor și au dimensiuni generoase. Este vorba despre patru tipuri de case, cu suprafețe cuprinse între 92 mp și 118 mp, având prețuri de la 167.500 de euro până la 285.000 de euro cu TVA inclus.

Atât arhitectura cât și soluțiile alese pentru accesul la utilități țin cont de principiul sustenabilității energetice și de impactul cât mai redus asupra mediului înconjurător. Casele se încadrează foarte bine în peisaj şi sunt parţial îngropate în sol, au panouri fotovoltaice pentru energie electrică şi apă caldă, iar apa curentă provine direct din izvoarele din zonă. Terasele au acoperiş verde, iar încălzirea se face cu şeminee de ultimă generaţie care consumă foarte puţină energie.

Arhitecții italieni Luca Fornaroli și Giulia Valentini, în colaborare cu firma de arhitectură peisagistica Stijlgroep Architects din Rotterdam, au creat casa care păstrează linia naturală a terenului.

Proiectul Valley 21 este certificat de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi prin programul Green Homes, care dezvoltă și implementează un sistem național de standarde și certificări pentru clădirile verzi.

Autor: Alina Boicu

Related posts

Vrei o casa sanatoasa? Trateaza corect fatada!

Adina Meyers

Top 4 motive in favoarea achizitiei de seminee electrice in locul variantelor consumatoare de lemn

Adina Meyers

Solutii de climatizare invizibile: pompa de caldura VRV IV pentru instalare la interior

Adina Meyers