LifeStyle

Covorașe profesionale – soluția ideală pentru păstrarea curățeniei

Pentru un mediu cât mai curat și luminos, ce emană o energie caldă, pozitivă și primitoare, primul pas este reprezentat de menținerea oridinii și a curățeniei perfecte. Spațiile curate sunt cel mai ușor de întreținut prin alegerea celor mai eficiente produse de curățenie dar și a celor mai potrivite elemente de decor, astfel încât aceastea să poată fi ușor de curățat, iar efortul de întreținere să fie mult mai mic. De aceea pentru suprafețe, cele mai recomandate produse sunt covorașele profesionale.

Indiferent de tipul de spațiu întreținut, primele elemente de care trebuie să se țină cont, imediat după terminarea finisajelor, sunt covoarele profesionale, atât pentru interior, cât și pentru exterior.

Curățarea și igiezarea spațiilor, în special în cazul mediului de lucru, sunt elemente foarte importante și trebuie menținute la cele mai înalte standarde, astfel încât să nu ne poată fi afectată sănătatea. Cu ajutorul acestor covorașe, cea mai mare parte a murdăriei de pe tălpi va fi reținuta, ceea ce va rezulta în podele mult mai curate, deci mai ușor de întreținut.

Pentru clădirile de birouri, dar și pentru spațiile HORECA, pardoselile trebuie dotate cu covoare profesionale pentru hotel, special create cu un design modern, primitor dar și cu tehnologia necesară pentru a îngriji suprafețele. Aceastea sunt esențiale mai ales în zonele cu trafic intens, precum intrarea și recepția, dar și în camere sau în zonele de relaxare.

Una dintre cele mai bune soluții pentru păstrarea podelelor cât mai curate în medii care necesită un plus de igienă, este reprezentată de covorașele dezinfectante, numai bune pentru a fi utilizate în cabinete medicale, clinici, spitale, școli, grădinițe sau în zone dedicate pentru industria alimentară, ca de exemplu la trecerea în zone frigorifice, pline cu alimente, scopul acestor covorase fiind de a retine macteriile si microbii. Aceste tipuri de covoare, sunt tratate în așa fel încât să poată asigura o igienizare profesională a spațiilor unde sunt utilizate. Covorasele de tip Sticky Mat au o eficiență surprinzătoare de 99.9%. Este extrem de important să fie utilizate corespunzător pentru a da rezultate optime. În plus, acest tip de covorașe dispune de un sistem de eliminare a prafului și a impurităților, certificat ISO.

O altă categorie extrem de importanta este reprezentată de covorașele industriale, care portejează interioarele importante precum centrele de date, centrele de comunicare și spațiile pe care circulă utilajele pentru transportul de materiale de mari dimensiuni.

Cele mai variate produse profesionale din această categorie sunt disponibile în magazinul Sanito.ro, covorașele profesionale fiind împărțite pe mai multe domenii, în funcție de domeniul de activitate în care este necesară utilizarea lor:

  • Mochete birou și horeca
  • Covorașe personalizate cu logo
  • Covorașe de interior
  • Covorașe de exterior
  • Covorașe profesionale din aluminiu
  • Covorașe dezinfectante
  • Covorașe piscine
  • Covorașe pentru industria alimentară
  • Covorașe industriale
  • Covorașe anti oboseală
  • Sisteme de protecție pentru cabluri

 

Alegerea soluțiilor profesionale în mediul de lucru sunt cele mai indicate și apreciate opțiuni și denotă întotdeauna un grad ridicat de încredere pentru toți cei care aleg să pășească în interiorul acestor spații.

 

../first_stripes_521_-_first_553.jpg

Related posts

Intampina iarna cu uneltele pentru zapada Fiskars

Adina Meyers

DIY: Cum preparăm uleiul de lavandă acasă și la ce ajută

Adina Meyers

Revista Caminul a aniversat cu fast la Palatul Noblesse 20 de ani de la aparitie

Adina Meyers