LifeStyle

Cele mai bune cinci plante aromatice pe care le poti creste chiar in bucatarie

De sute de ani oamenii folosesc unele plante pe post de mirodeniii si condimente, oferind astfel mancarii o aroma aparte. Pe langa savoare, ele contribuie inclusiv la sanatatea noastra.

Plantele aromatice sunt atat de accesibile incat pot fi crescute chiar in bucataria noastra. Ele nu au nicio problema in a se dezvolta in ghivece, atat timp cat stim sa le oferim lucrurile de care au nevoie (un sol fertil, apa si lumina). In articolul de azi iti vom oferi cinci exemple de plante aromatice care cresc fara probleme in ghiveciul din bucatarie, astfel incat sa ai mereu la indemana o sursa proaspata de mirodenii.

Primul de pe lista noastra este patrunjelul, bogat in vitamina C (acesta contine mai multa vitamina C decat citricele), ceea ce inseamna ca are si un puternic efect antioxidant, eliberand organismul de toxinele acumulate de-a lungul timpului. Ingrijirea patrunjelului este destul de usoara. Semintele pot fi plantate direct intr-un ghiveci in care am pus aproximativ 2-3 centimetri de pamant de flori pe care sa il amestecam cu putin nisip.

Leusteanul este o alta planta aromata pe care o putem creste chiar in bucatarie. Aceasta are un efect antiinflamator, iar faptul ca este bogat in flavonoizi contribuie la stimularea secretiei de insulina. Vitaminele A si C sunt si ele prezente, alaturi de minerale importante pentru organismul nostru, ca de exemplu zincul, fierul si sodiul. In cazul acestuia trebuie sa stii ca este de preferat un sol afanat, iar ghiveciul trebuie sa fie mai adanc astfel incat radacinile sale sa se poata dezvolta corespunzator. De asemenea, prefera locurile mai umbroase.

Busuiocul, cu mirosul sau inconfundabil, poate fi crescut si el cu un minim de efort, fiind nevoie doar de un sol bine fertilizat in care sa ingropam semintele la cel mult 0.5 centimetri adancime. Este o planta care are nevoie de multa apa, asadar nu uita sa il uzi zilnic, insa fara a exagera, deoarece excesul de apa ii poate face si el rau. Busuiocul este bogat in vitaminele C si A.

O alta sursa bogata de vitamine, A si C, precum si de antioxidantii atat de importanti pentru organism in lupta cu toxinele, este rozmarinul. Alaturi de acestea mai gasim si majoritatea mineralelor necesare pentru o sanatate de fier, printre ele numarandu-se calciul, magneziul, fierul, cuprul si manganul. Rozmarinul este sensibil la inghet, asadar trebuie sa te asiguri ca temperatura nu este una foarte scazuta.

Incheiem lista noastra de astazi cu mararul. Acesta este o sursa foarte importanta de vitamina C, acoperind inclusiv intregul complex de vitamine B. Este de asemenea bogat in fibre si are proprietati antiseptice si sedative. Mineralele nu lipsesc nici ele, printre cele mai notabile numarandu-se magneziul, fierul, calciul si potasiul. Semintele acestuia trebuie puse la o adancime de 2-3 centimetri, iar pamantul este de preferat sa fie unul lutos si bogat in humus. Pentru a creste si a se dezvolta fara probleme are nevoie de lumina, precum si de udare zilnica cu apa la temperatura camerei.

 

Related posts

„Dinspre meleaguri prietenoase”- piese rare scoase la licitatia Goldart

Adina Meyers

Scapă de vinișoarele inestetice sau micile vânătăi și pregătește-ți picioarele pentru vară

Adina Meyers

Sustine proiectul romanesc in etapa „Alegerea Publicului” din cadrul Electrolux Design Lab

Adina Meyers