Transformarea unei locuințe vechi într-o casă de prestigiu este unul dintre principalele talente ale arhitectului Gérard Faivre, care iubește provocările venite din partea unor construcţii care respiră istorie și spun o poveste.

Paris a fost întotdeauna și este şi în prezent capitala luxului, a modei și a haute couture-ului. Champs Élysées, bulevardul pe care este situat acest apartament, întruchipează tot ce reprezintă stilul franțuzesc. Locuința amplasată la etajul al patrulea al unei clădiri cu o puternică încărcătură istorică, fapt care îi dă un plus de valoare.

Fidel principiilor sale, Faivre a combinat vechiul cu noul, pentru a obţine din acest interior cu suprafața de 270 de metri pătraţi un spațiu de locuit luxos, dar în același timp primitor. De multe ori, luxul pur tinde să fie rece și obositor, dar designerul are grijă să-l îndulcească cu detalii care aduc lumină și culoare din plin.

În cazul acestui apartament, designerul s-a lăsat inspirat de liniile drepte, specifice anilor 1940. Prin piatra naturală în alb și negru de la intrare, pardoseala din stejar masiv a camerei de zi, pielea și metalul fotoliilor Gio Ponti și Franco Albini, precum și prin luminile din cupru de Leleu, Gérard Faivre a creat o ambianță caldă, confortabilă și ferm modernă. Nu a trecut cu vederea nici aspectul practic al interiorului. Astfel, pe lângă sistemele de automatizare, bucătăria găzduiește cele mai recente inovații tehnice și tehnologice, printre care se numără şi un distribuitor de vinuri fine.

Chiar dacă este mică, bucătăria specific pariziană este obligatoriu foarte bine luminată și deservită de un mobilier de cea mai bună calitate, cu un blat din lemn masiv sau din piatră și cu spații de depozitare inteligent compartimentate.

În acest decor contemporan, designerul s-a jucat cu formele și materialele, transformând spațiul într-unul de lux, în care arta și confortul intră în dialog perfect, permițându-le proprietarilor să profite de toată magia Parisului.

Arta ocupă un loc extrem de important în amenajările semnate de Gérard Faivre, care are grijă de fiecare dată să împodobească pereții cu picturi ale unor artiști clasici sau contemporani.

Frumusețea întregii amenajări interioare este amplificată de lumina naturală, care intră cu generozitate în casă prin cele șapte ferestrele de mari dimensiuni, ce oferă o vedere spectaculoasă spre Turnul Eiffel.

Obiectele de mobilier moderne, pe alocuri chiar minimaliste, cu linii drepte, au rolul de a pune în valoare piesele de rezistență ale livingului, semnate de designeri reputați, ale căror creații de află în galeriile de artă din întreaga lume.

Iluminatul are un rol extrem de important în dormitor, unde fasciculele de lumină pun în valoare diferite zone, dar și operele de artă de mari dimensiuni, care împodobesc toți pereții. Suprafeţele vitrate sunt încadrate de fascicule de lumină albastră fluorescentă, care scot în evidenţă priveliștea spectaculoasă spre Turnul Eiffel, de care proprietarii se pot bucura din pat.


Dormitorul este amenajat într-un spațiu masiv și conforabil. De aici nu lipsesc însă lucrările de artă și ţesăturile fine, care reușesc să combine perfect luxul şi confortul specific acestei încăperi intime.

Confortul din dormitor este amplificat de mocheta cappuccino, moale, care acoperă întreaga pardoseală.

Privită per ansamblu, baia este un spațiu modern, cu o atmosferă care tinde să devină glaciară din cauza albului folosit din abundență. Pentru a fi încălzită, s-a apelat la lucrări de artă și la decorațiuni care nu se încadrează sub nicio formă în stilul contemporan.


Marmura, folosită pentru finisarea cabinei de duș, este un material care are atât rolul de a crea o atmosferă luxoasă, cât și de a asigura un cadru funcțional, rezistent și ușor de întreținut.

Pentru mai multe imagini cu acest apartament accesați galeria foto.

Material realizat cu sprijinul
Gérard Faivre Paris
www.gerardfaivreparis.com
contact@gerardfaivreparis.com
si Press Relations Agency: Alexandra Public Relations
info@alexandrapr.com

Text: Simona Popa / Foto: Mathieu Fiol

Related posts

Scara melc ametitoare intr-o vila bucuresteana

Adina Meyers

2 reguli pentru a vă da seama unde să puneți umidificatorul

Adina Meyers

Cum sa iti alegi tapetul

Adina Meyers