Atunci când te hotărăști să amenajezi sau să reamenajezi o locuință trebuie sa ții cont și de paleta coloristică pe care o vei utiliza. Fie că este vorba despre pereți, mobilier sau accesorii, culorile sunt importante.

Ele „vorbescˮ despre personalitatea ta și, în același timp, îți pot influența și starea de spirit. Așadar, acest aspect este foarte important pentru a obține un cămin armonios aranjat; un cămin care să îți asigure mereu tot confortul de care tu ai nevoie.

Dacă îți plac foarte multe culori și îți este greu să te decizi, atunci poți opta pentru o combinație inedită – cea dintre gri și galben. Este o alăturare cu care nu vei da niciodată greș, aceasta fiind mereu la modă. Astfel, te vei putea bucura în fiecare zi de o casă în tendințe, indiferent de stilul de decorare ales. Exact, conform specialiștilor, orice abordare în cazul designului interior – fie că este vorba despre unul vintage, modern, contemporan, shabby chic etc. – se potrivește cu folosirea lor.

Cu toate acestea, în ceea ce privește decorarea unei case, foarte multe persoane se feresc de gri. Consideră că este o culoare ternă, sobră, inexpresivă. Dar în combinație cu galben totul se schimbă. Fiecare dintre ele se pun reciproc în valoare. Prin urmare, elementele gri vor oferi o senzație și mai puternică de relaxare, iar cele galbene vor exprima și mai multă bucurie.

În plus, utilizarea griului va da un aer sofisticat oricărei încăperi (living, baie, dormitor, bucătărie etc.) în care se va regăsi. În ceea ce privește galbenul putem adăuga la avantaje capacitatea sa de a „luminaˮ orice spațiu.

În cazul în care ai hotărât să folosești cele două culori, urmează să alegi și modul în care vei realiza acest lucru. Ai două posibilități principale. Prima presupune zugrăvirea pereților încăperilor în gri și achiziționarea elementelor de mobilier și a accesoriilor în nuanțe de galben. Cea de a doua este opusul primei; adică pereții galbeni și restul obiectelor gri. Sau, de ce nu, le poți îmbina. În acest caz trebuie să ai grijă ca întreaga amenajare să nu devină obositoare din punct de vedere vizual.

Dacă îți dorești un plus de eleganță poți apela la un „artificiuˮ, și anume folosirea unor accente de culoare neagră. Fie că este vorba despre un corp de iluminat negru sau de niște boluri negre, scopul urmărit va fi atins.

Iată câteva imagini pentru mai multă inspirație în gri și galben:

Sursă foto: http://es-la.facebook.com/unmillondeideass

 

Related posts

Elemente vegetale pentru un ambient cu aer proaspăt

Adina Meyers

Casa de lângă pădure

Adina Meyers

Cehii prefera stilul scandinav de viață. Aduce pace și energie în casă

Adina Meyers