Amenajare baie Practic

Alege nisele in perete pentru a nu aglomera marginile cazii

Chiar daca la prima vedere amenajarea baii pare ceva deloc pretentios sau complicat, lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Intr-un spatiu redus, in cele mai multe cazuri, trebuie sa gasesti loc pentru lavoar, vasul WC si o cada sau cabina de dus.

Baile cu spatii generoase permit atat prezenta unei cazi cat si a unei cabine de dus ( sau doar dus de tipul walk-in ), montarea a doua lavoare in locul unuia singur sau a unui bideu.

Indiferent de suprafata baii, prezenta unei cazi sau a unui dus este necesara in vederea asigurarii igienei corporale zilnice. In vederea implinirii acestei sarcini zilnice, dorim sa avem produsele cosmetice pe care le folosim in mod frecvent, la indemana. De multe ori, marginile cazii sau rafturi amplasate pe unul dintre peretii care marginesc cada sau dusul, devin locul de depozitare al acestor produse, creand senzatia de aglomerare si dezordine. Poti evita cu usurinta aceasta situatie, daca alegi nisele in perete, la care sa ai acces in momentul in care te afli in cada sau la dus. 

Daca te atrage ideea, este important sa o comunici echipei de meseriasi cu care colaborezi, deoarece este necesara realizarea unui perete fals in locul in care urmeaza sa fie nisa sau nisele. Ulterior, aceasta se placheaza cu acelasi material folosit pentru restul peretilor din baie care intra in contact direct cu apa ( faianta, mozaic, ciment, piatra, lemn, tadelakt – o tehnica tipic marocana bazata pe o tencuiala speciala din var colorat cu pigmenti naturali ).

Nisa sau nisele se pot amplasa paralel cu pardoseala sau perpendicular pe aceasta. Inaltimea la care le pozitionam este importanta, deoarece pe langa functia estetica a acestora, calitatea lor de baza ramane functionalitatea. Astfel, asigura-te ca ajungi cu usurinta la produsele asezate in nisa din pozitia sezand, in cazul unei cazi, evitand totodata si alunecarile inutile, care pot provoca accidente. Aceste polite incastrate pot fi prevazute pe oricare dintre cei trei pereti care vin in contact cu dusul sau cada. Alegerea va apartine!

Un mic detaliu de efect, pe care tin sa il mentionez, este ca nisele se pot lumina la interior, cu ajutorul spoturilor sau al benzilor Led ( cu conditia ca acestea sa fie rezistente la apa ). Incercati sa comunicati in prealabil electricianului planurile dumneavoastra, pentru a asigura alimentarea cu curent a acestor surse de lumina, deoarece acest pas se face inaintea fixarii peretelui fals in care se fixeaza nisele.

Autor: Flavia Lorena Irimescu, Decorator de interior

Telefon: 0747.666.473

Sursa foto: www.pinterest.com

Related posts

9 lucruri de ştiut înainte de a cumpăra casa de vacanţă

Adina Meyers

Sfaturile KUMA: Transforma o bucatarie mica intr-un spatiu exclusivist

Adina Meyers

Mobilier practic pentru baie

Adina Meyers