Dacă intenţionaţi să începeţi un proiect de renovare sau amenajare a bucătăriei, o planificare prealabilă vă ajută foarte mult în luarea deciziilor corecte.

Dintotdeauna, bucătăria a reprezentat inima căminului, locul de desfăşurare a unor activităţi intense, dar şi de reunire a familiei.

Tradiţia Feng Shui nu este deloc indiferentă faţă de acest spaţiu, în antichitate fiind considerat locul în care bogăţiile pământului deveneau hrană. Bucătăria, încăperea unde depozităm şi pregătim mâncarea, este privită de maeştrii Feng Shui ca un loc în care primim şi ne exprimăm recunoştinţa pentru daruri ca viaţa, sănătatea şi prosperitatea.

REGULA TRIUNGHIULUI

Bucătăria necesită un design practic, care să vă ofere acces rapid la orice aparat electrocasnic, vas sau ustensilă. Aici intervine regula triunghiului sau regula celor 3, potrivit căreia trebuie să ţineţi cont de trei elemente principale: frigider, plită şi cuptor (aragaz) şi chiuvetă. Triunghiul bucătăriei, descoperit de cercetătorii Universităţii din Illinois în anul 1950, reprezintă zona în care se desfăşoară cea mai intensă activitate. Această teorie menţionează care este distanţa ideală dintre electrocasnice: nu mai puţin de 1,2 metri şi nu mai mult de 2,7 metri. De asemenea, cele trei laturi ale triunghiului nu ar trebui să aibă în total mai mult de 7,9 metri. Regula triunghiului şi-a câştigat simpatizanţi atât în rândul profesioniştilor, cât şi printre consumatori.

PLITA (ARAGAZUL) ŞI HOTA

Neglijată până de curând, hota a devenit o necesitate atunci când vine vorba de ventilarea bucătăriilor.

De ce să ventilaţi?

Pe scurt, în timpul preparării mâncărurilor au loc o serie de procese care degajă mirosuri (în special din prăjeli, fripturi şi fierturi).

Cum ventilaţi?

Cu hote de bucătărie care, de obicei, permit evacuarea aerului viciat direct afară. Acestea se amplasează deasupra aragazurilor (maşinilor de gătit). Există o regulă ideală în ceea ce priveşte alegerea mărimii fizice a hotei: atât lungimea, cât şi lăţimea ei trebuie să depăşească cu 5-10 cm marginile aragazului (maşinii de gătit) deasupra căruia este montată.

Cum întreţineţi hota?

Carcasa trebuie curăţată periodic de orice fel de depuneri, atât interioare, cât şi exterioare, cu detergent. De asemenea, este necesar să înlocuiţi filtrele ori de câte ori constataţi că s-au murdărit (colmatat), mai ales dacă simţiţi un miros de rânced în zona de absorbţie a hotei. Tocmai de aceea, ar fi indicat să aveţi câteva filtre de rezervă. Când alegeţi poziţia aragazului, luaţi în calcul şi amplasarea hotei. Cu siguranţă, nu vă doriţi ca traseul de evacuare al acesteia să străbată un perete întreg. Nu este estetic şi nici practic!

BLATUL DE LUCRU

Spaţiul dintre aragaz şi chiuvetă reprezintă blatul de lucru, destinat preparării, sau spaţiul tampon dintre acestea. Acest blat nu trebuie să aibă mai puţin de 30 cm (vă ajută să evitaţi situaţiile de genul apă în ulei încins) şi mai mult de 2.40 m (pentru ca drumul de la chiuvetă până la aragaz să nu se transforme într-o adevărată expediţie).

Ideal ar fi ca acest blat de bucătărie să fie termorezistent (să nu se deterioreze la contactul direct cu o sursă de căldură, de exemplu cu o oală încinsă) şi să îşi păstreze aspectul o perioadă lungă de timp. Un astfel de blat are o durată de viaţă extrem de lungă, este foarte uşor de întreţinut, nu necesită tratamente speciale şi prezintă o duritate ridicată.

Blaturile de lemn pot fi şi ele termorezistente atâta timp cât sunt confecţionate din lemn de esenţă tare, ca stejarul sau arţarul, şi au suprafaţa tratată pentru a rezista la umezeală, abur şi temperaturi înalte. Plusul lor este că oferă căldură bucătăriei.

FRIGIDERUL

Este unul dintre elementele principale din regula triunghiului, care trebuie amplasat corect în funcţie de celelalte obiecte din jurul său.

Sfaturi utile:

Aşezaţi frigiderul direct pe podea;
Evitaţi să-l amplasaţi într-o zonă umedă (poate exista pericol de accident din cauza alimentării sale electrice);
Poziţionaţi-l departe de sursele de căldură, întrucât temperaturile ridicate îi pot deteriora funcţia de răcire sau îngheţ, pot ridica consumul de energie, iar circuitele pot avea de suferit;
Nu-l lipiţi de perete. Este foarte important ca în spatele acestui aparat electrocasnic să existe un spaţiu liber de aproximativ 15 cm, pentru ca aerul să poată circula.
Nu-l amplasaţi lângă fereastră, pentru că va ştirbi din panoramă, iar razele soarelui vor face ca temperatura internă a frigiderului să crească.

Electrocasnicele încorporabile vă oferă mai mult spaţiu de desfăşurare în bucătărie.
Inserarea electrocasnicelor în mobilier vă ajută să optimizaţi spaţiul disponibil şi să dispuneţi cât mai corect produsele de care aveţi nevoie.
Totodată, acesta este un truc care vă permite să vă desfăşuraţi liber în bucătărie, fără a vă împiedica de niciun obiect care v-ar putea sta în cale atunci când gătiţi.

CHIUVETA

Deşi pare foarte simplu, este totuşi important să alegeţi corect chiuveta. Mai exact, trebuie să ţineţi cont de următorii factori: funcţionalitate, confort şi aspect plăcut.

Sfaturi utile:

Luaţi în calcul dimensiunile spaţiului şi locul în care amplasaţi chiuveta;
Alegeţi chiuveta şi în funcţie de design (clasic, modern);
Materialul din care este confecţionată chiuveta reprezintă un aspect foarte important, pe care trebuie să-l aveţi neapărat în vedere. Pentru a nu avea probleme pe viitor, optaţi pentru un model de cea mai bună calitate;
Robinetul este un accesoriu care trebuie să fie atât estetic, cât şi funcţional;
Dacă vă doriţi o maşină de spălat vase, rezervaţi-i un loc în imediata vecinătate a chiuvetei.

SPAŢIUL MAXIMIZAT

Pentru a folosi spaţiul la maximum, sunt necesare multe spaţii de depozitare. Prin simpla lor existenţă, bucătăriile trebuie să adăpostească o mulţime de lucruri: de la alimente până la ustensile pentru prepararea mâncării şi din ce în ce mai multe produse electrocasnice. 

Sfaturi utile:

Apelaţi la corpuri suspendate mai înalte sau folosiţi spaţiul gol de deasupra celor obişnuite, unde puteţi aşeza cutii cu lucrurile pe care nu le utilizaţi în mod frecvent;
Alegeţi sertare glisante cu cât mai multe spaţii de depozitare de diferite mărimi, potrivite pentru o gamă vastă de obiecte şi ingrediente;
Optaţi pentru colţare prevăzute cu rafturi şi sertare.

ILUMINATUL

Bucătăria nu este un spaţiu în care să vă puteţi permite să aveţi un iluminat slab. Nu e doar o chestiune de design, ci şi una de siguranţă, mai ales când vine vorba de manevrarea ustensilelor pentru pregătirea mâncării.

În cazul bucătăriilor mici, spoturile amplasate sub corpurile superioare ale mobilei pot crea vizual impresia de spaţiu mai mare. În bucătăriile mari, iluminatul poate deveni mai mult decât o funcţie utilă. De exemplu, zona de luat masa poate deveni piesa de rezistenţă a acestei încăperi prin marcarea ei cu ajutorul unor corpuri suspendate.

Foarte bine luminate trebuie să fie zonele de lucru: blatul, chiuveta şi aragazul. Deasupra mesei nu e recomandat să puneţi un bec puternic – mai degrabă unu-două spoturi sau un variator pentru reglarea intensităţii luminii.

Concluzia: bucătăria este şi va fi întotdeauna inima locuinţei, indiferent că vorbim despre o casă sau un apartament, aşa că:

"Dacă îţi doreşti cu adevărat să îţi faci un prieten, mergi acasă la cineva şi mănâncă alături de persoana respectivă… oamenii care îţi oferă mâncare îţi oferă şi inima lor." – Cezar Chavez.

Arh. Ioana Oncea

Tel.: 0766.315.447,

oncea.ioana@yahoo.com,

ioana.oncea@gmail.com,

http://ioanaoncea.wix.com/cubiculards

Related posts

Spune-i bun venit bradului de Craciun intr-un living cu aspect proaspat

Adina Meyers

Produse de amenajari interioare de care nu stiai pana acum!

Adina Meyers

Varietate de modele si lifestyle

Adina Meyers