LifeStyle

5 plante care îţi decorează casa de sărbători

Crăciunul nu ar fi Crăciun fără tradiţionalul brad împodobit, fără crenguţele de vâsc aducătoare de noroc sau fără splendida Crăciunică cu frunze roşii şi verzi. Acestea sunt doar o parte din plantele care aduc în casele noastre spiritul Naşterii Domnului, prin culorile, parfumul şi simbolistica lor. În continuare, vă prezentăm cinci dintre cele mai populare şi decorative plante specifice acestei frumoase sărbători.

1. Bradul

Este „vedeta” oricărui decor de Crăciun, un simbol al vieţii, veşniciei şi speranţei. Obiceiul împodobirii bradului a apărut iniţial la popoarele germanice, iar ulterior a intrat şi în tradiţia creştină. Dacă odinioară era împodobit cu fructe (mere, nuci, portocale), covrigi şi biscuiţi, în timp, acestea au fost înlocuite cu globuri, beteală şi instalaţii de lumini. În ultimii ani, tot mai multe persoane adepte ale curentului eco preferă varianta brazilor artificiali. Însă, oricât de bine ar fi realizaţi, aceştia nu pot înlocui frumuseţea şi mirosul brazilor naturali. Soluţia? Achiziţionarea unui brad natural în ghiveci. Avantajul principal al unei astfel de alegeri constă în posibilitatea de a replanta bradul şi de a-l folosi şi în anii următori. Tot din brad sunt realizate aranjamentele de masă şi coroniţele de Crăciun pe care le agăţăm pe uşile de la intrare, pentru a ne aduce sănătate şi noroc.

2. Vâscul


Tradiţia spune că, de Crăciun şi Anul Nou, trebuie să avem în casă măcar o crenguţă de vâsc pentru ca noul an să fie mai bun. Obiceiul de a agăţa vâscul deasupra uşii de intrare, pentru a avea parte de noroc, sănătate, spor, pace, armonie şi dragoste, este unul foarte vechi, cu rădăcini anterioare apariţiei creştinismului, când celţii îl foloseau iarna pentru a-şi decora locuinţele.

3. Crăciunica


O altă plantă care a devenit un simbol al Crăciunului datorită frunzelor ei viu colorate, de obicei în roşu şi verde, dispuse în formă de stea, este Poinsettia sau, mai pe înţelesul tuturor, Crăciunica. Cultivată şi popularizată începând cu anii '60, ea este nelipsită din ambientul de Crăciun, inclusiv în ţara noastră.

4. Ilexul


Folosit în ritualuri păgâne înainte de apariţia creştinismului, ilexul a ajuns să fie asociat cu sărbătoarea Naşterii Domnului. Această plantă foarte decorativă, cu frunze verzi şi bobiţe roşii, este ideală pentru a crea tot felul de decoraţiuni superbe, aşa cum sunt coroniţele pentru uşi sau aranjamentele pentru masă.

5. Iedera


Deoarece rămâne verde chiar şi iarna, în timpul celor mai mari geruri, iedera sau Hederea Felix este adesea folosită în decorul de Crăciun. De altfel, datorită frunzelor veşnic verzi, ea a căpătat semnificaţii legate de viaţa veşnică. 

Related posts

Cum sa amenajezi corect o gradina, indiferent de dimensiuni

Adina Meyers

„Haideți, cu mic, cu mare, să facem școala sclipitoare!”

Adina Meyers

Cum poti face economie la caldura? 9 sfaturi simple

Adina Meyers