Selwood a prezentat noi pompe la Hillhead 2016

06 august 2016 , 549 afisari

Selwood a sărbătorit 70 de ani de la înfiinţarea companiei printr-un stand special amenajat la Hillhead, între 28 şi 30 iunie, în UK. Pentru a-şi marca atingerea aniversării de platină, la stand s-a regăsit o pompă pentru drenaj D100 supersilenţioasă a cărei carcasă este vopsită în culoarea platinei. Şi împreună cu atingerea acestei borne însemnate în istoria Selwood, compania a prezentat şi ultima noutate din gama sa de pompe – modelul S150M. 

Citește si: Volvo oferă sistemul Compact Assist cu funcție de calculare în timp real a densității asfaltului

Noua S150M este o pompă versatilă cu înălţime de aspiraţie medie (medium head), potrivită pentru numeroase utilizări, inclusiv pentru drenaje şi bypass-uri de canalizare, precum şi în aplicaţii de pompare a apei uzate, transfer de apă pe distanţe lungi sau drenarea şantierelor şi a carierelor. Pe durata târgului a fost expusă la stand o pompă Super Silent S159M cu motor Cat Tier 4. Dispunând de tehnologia fiabilă Selprime de autoamorsare automată, noul echipament se alătură gamei actuale H de pompe cu înălţime de aspiraţie mare (high head), special concepute pentru aplicații mari de drenare și utilizate în mine și cariere în întreaga lume.

De asemenea, a fost expus şi noul model H80 MK2 Tier 4 Super Silent – o versiune reproiectată și mult mai eficientă a popularei pompe H80, folosită pentru drenarea apei, cu înălţime de aspiraţie mare, și în aplicații de tip „jetting”. Carcasa pompei are un design nou, cu o construcție îmbunătățită, superantifonată, fiind uşor de întreţinut şi accesibilă. Mai mult, motoarele Tier 4 sunt conforme cu cele mai recente norme de emisii.

Selwood rămâne una dintre puţinele companii britanice care proiectează și fabrică, închiriază și comercializează o gamă proprie de pompe de suprafaţă diesel şi hidraulice, recunoscută ca lider mondial în domeniu.

Citește si: Bigger is better

Sursa: www.mequipment.ro

 

 

Citește si: Raimondi Cranes a prezentat la ANKOMAK 2016 noua macara MRT159
Loading...

Comentarii

Newsletter