Look modern cu accente glamour

09 august 2018 , 132 afisari

 

Arhitectura cu influenţe mediteraneene a casei, desfăşurată mai mult pe orizontală, ascunde un interior modern, conceput spectaculos, cu o amenajare vie şi dinamică, tonifiată prin accente de culoare puternice.

Spre deosebire de majoritatea caselor pe care vi le prezentăm, construite de la zero de proprietarii lor, care se implică efectiv în proiect, de această dată vorbim de o locuinţă cumpărată de-a gata. Lipsa de timp şi joburile din Marea Britanie, care îi obligă să călătorească foarte mult, i-a determinat pe Cătălina şi Dean să recurgă la această soluţie, iar nevoia de a fi relativ aproape de aeroport a dictat zona de căutare a imobilului.

Ea româncă, el englez, tinerii soţi s-au cunoscut prin intermediul jobului, căci amândoi lucrau la sucursale ale aceleiaşi companii. În urmă cu un an, după naşterea fiicei lor, Eva, cei doi au hotărât să-şi stabilească domiciliul permanent în România, şi aşa au început căutările pentru casă. Între două zboruri, în week-end-uri, aveau program de vizionări. „În două week-end-uri, cred că am văzut peste 15 case”, îşi aminteşte Cătălina. „Nu aveam niciodată prea mult timp la dispoziţie, aşa că a trebuit să ne hotărâm repede. Casa aceasta ne-a plăcut din prima şi, ca să fim convinşi că facem alegerea potrivită, am mers să o vedem şi a doua oară. Atunci am început să ne imaginăm cum urma să o amenajăm şi mobilăm şi am ştiut că va fi căminul nostru.”

Situată în zona de nord a Capitalei, vila a fost achiziţionată în toamna anului trecut, iar la scurt timp după tranzacţie au început lucrările de renovare. Construit în 2005, imobilul fusese locuit o perioadă de foştii proprietari, după care a fost închiriat. În momentul achiziţionării, se afla într-o stare foarte bună, dar, având în vedere că amenajarea era veche de zece ani, Cătălina şi Dean au dorit să-i reînnoiască aspectul.

Agentul imobiliar care i-a ajutat să găsească casa le-a recomandat pentru lucrările de renovare echipa de la studioul de amenajări Jooca. A fost soluţia perfectă, căci, fiind mai tot timpul plecaţi, proprietarii nu ar fi avut timp să se ocupe singuri de amenajare.

„Noi am făcut proiectul la cheie: ne-am ocupat de proiectare şi design, de achiziţii, de coordonarea comenzilor, de managementul de şantier şi controlul bugetului. Practic, în şapte luni, cât a durat amenajarea, ne-am întâlnit cu beneficiarii de patru-cinci ori, pentru a alege finisajele şi mobilierul din showroom-uri. În rest, am comunicat prin e-mail şi telefon. Tot noi am ţinut legătura cu furnizorii şi am verificat în mod constant lucrările şi timing-ul. Când casa a fost gata, Cătălina şi Dean au venit direct cu bagajele.”

Tot despre colaborarea cu designerii îşi aminteşte şi proprietara: „La prima întâlnire cu echipa, ne-au pus să dăm un test de definire a stilului. A rezultat că eu îmi doream un stil modern cu influenţe glam, iar Dean voia un stil modern-minimalist. În concluzie, cele două trebuiau combinate”.

Nu au fost realizate modificări la compartimentarea interioară, iar intervenţiile la exterior au fost minime.

Arhitectura în stil mediteranean a vilei a fost păstrată şi chiar accentuată prin realizarea unui finisaj decorativ de culoare deschisă şi înlocuirea balustradelor din lemn ale balcoanelor cu altele din fier forjat. În plus, terasa placată cu deck din spatele casei a fost mărită, iar în perimetru ei a fost construit un foişor din lemn.

Desfăşurată pe trei niveluri (P + E + M), construcţia cu o amprentă la sol de 120 de metri pătraţi este o alăturare de trei corpuri – două cu două niveluri, iar cel din mijloc, cu trei niveluri.

Parterul, alocat zonei de zi, găzduieşte: bucătăria, livingul şi diningul, dispuse în regim open-space, o baie şi un birou. La etaj se află trei dormitoare cu două băi şi un dressing, iar la mansarda, concepută ca un mic studio deschis, se găsesc un dormitor cu living şi baie.

Livingul cu înălţime dublă este piesa de rezistenţă a casei. Peretele decorativ, placat cu travertin pe toată înălţimea sa, şi tavanul cu supantă, susţinut de bârne din lemn, completează imaginea spectaculoasă a camerei de zi.

Proprietarii au dorit un spaţiu social pentru zona de la parter, în care să încapă multă lume, cu un design modern, prietenos. În schimb, în dormitoare au mers pe decoruri intime, odihnitoare, în culori calde şi naturale. Nu s-au pierdut din vedere nici funcţionalitatea spaţiilor şi asigurarea unor locuri de depozitare.

 

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

 

Material realizat cu ajutorul Jooca Studio, [email protected], tel.: 0723.074.883, www.joocastudio.ro

 

Loading...

Comentarii

Newsletter