Clasic actual în tonuri pastelate

02 august 2018 , 646 afisari

Proprietarii locuiau de ceva vreme în acest apartament, când au simţit nevoia unei schimbări totale de ambient. Cea mai mare provocare pentru designerii care s-au ocupat de proiect a fost aceea de a spori confortul beneficiarilor prin reorganizarea şi recompartimentarea spaţiilor.

Vorbim de un apartament cu „fond vechi”, a cărui amenajare a pornit practic de la zero. Proprietarii sunt un cuplu tânăr, cu o viaţă profesională activă, dar în acelaşi timp extrem de atenţi cu gestionarea timpului liber şi a celui dedicat familiei – de aici şi dorinţa de a reamenaja apartamentul pe gustul lor, astfel încât să le reflecte stilul de viaţă şi hobby-urile.

Designerii Carla Georgescu şi Iulia Marin de la „Atelierul de idei” s-au ocupat în totalitate de acest proiect. „Am preluat amenajarea de la zero, aşa că am putut să coordonăm fiecare etapă a procesului de renovare. Analizând planul apartamentului de 75 de metri pătraţi, am propus optimizarea compartimentării interioare, prin reorganizarea anumitor funcţiuni. Dacă, iniţial, locuinţa cuprindea un hol de intrare, o bucătărie prevăzută cu un mic balcon unde era amplasat locul de luat masa, două dormitoare, un living şi o baie de dimensiuni reduse, după recompartimentare, am obţinut spaţii mult mai generoase şi mai bine organizate, zone bine delimitate, care să ofere intimitate, confort şi acel „quality time” de acasă. Astfel, în locul unuia dintre dormitoare – aflat spate în spate cu fosta bucătărie –, a luat naştere noua bucătărie, delimitată de restul casei prin uşi glisante din sticlă, iar pe locul fostei bucătării am reuşit să amenajăm un spaţiu de lucru şi un mic colţ de citit. Livingul şi dormitorul au fost păstrate ca atare, urmând a fi decorate în armonie cu restul încăperilor.”

În ceea ce priveşte amenajarea, lucrurile au evoluat simplu şi rapid, poate şi datorită faptului că proprietarii aveau destul de clar conturată în minte imaginea a ceea ce-şi doreau: un interior armonios şi confortabil, bine organizat, susţinut de un decor într-o linie uşor clasică, în care să predomine albul.

„Ne-am străduit să conturăm un decor simplu, curat şi aerisit, redat în special prin mobilierul alb, ce se proiectează fin pe fundalul în nuanţe pastelate.”

Cromatica neutră s-a axat pe tonuri de gri pastel în cazul dormitorului, care să ofere senzaţia de răcoare şi relaxare. Cât priveşte restul spaţiului, am ales nuanţe de bej, care creează o atmosferă mai caldă şi primitoare.

Din decor nu puteau să lipsească micile accente de cochetărie precum: tapetul, plăcuţele ceramice colorate în stil patchwork, combinaţiile de materiale şi culori pentru accesorii.

Majoritatea obiectelor de mobilier au fost realizate pe comandă, după schiţele şi indicaţiile celor doi designeri. Mobilierul este din MDF vopsit alb, cu inserţii de lemn pentru zona de living. Singurele piese de mobilier achiziţionate de-a gata au fost cele din dormitor (comodă, noptiere, cadrul de pat), precum şi unele accesorii: fotoliul pentru citit, scăriţa, scaunul pentru birou etc.

Text: Oana Voicu / Foto: Ionuţ Varban

Material realizat cu sprijinul designerilor Iulia Marin şi Carla Georgescu, tel.: 0741.908.509, 0723.233.203, e-mail: [email protected],

www.atelierul-de-idei.ro, www.facebook.com/Atelieruldeidei

Loading...

Comentarii

Newsletter