Casa in stil clasic: frumusete la superlativ

14 noiembrie 2016 , 3710 afisari

„In urma cu un an si jumatate am inceput sa ne cautam o casa in care ne-am fi dorit sa ne mutam imediat. Dupa mai multe vizionari ne-am oprit asupra acestei case care fusese finalizata in urma cu cateva luni. Ne-a incantat ideea ca locuinta fusese construita de fostul proprietar pentru familia sa, pentru ca ne-am ferit de locuinte construite special pentru a fi vandute si ne-am dorit o constructie trainica, realizata numai cu materiale de cea mai buna calitate”, ne-au povestit proprietarii, care au adaugat ca desi locuinta era complet mobilata si utilata, ei au simtit nevoia sa o modifice complet din punct de vedere structural si al designului exterior si interior.

Citește si: Casa la Bistrita, compacta la exterior si spatioasa la interior

„Imi amintesc ca toata mobila era noua intrucat fostii proprietari nu au stat aici mai mult de un an. Noua nu ne-a placut insa ideea de a sta in lucrurile altei familii, asa ca am decis sa redecoram totul cu riscul de a ne amana cu cateva luni bune mutarea. Am inceput sa cumparam revistele de specialitate si asa am descoperit un designer ale carui lucrari ne-au placut foarte mult. Desi noi stam in Iasi, ne-am ales un designer din Timisoara, cu care am colaborat extrem de bine”, ne-au mai spus proprietarii.

Citește si: Stil elegant, cu iz clasic, într-o casă de familie

Dupa ce au avut prima intalnire cu designerul, proprietarii au angajat imediat o echipa de muncitori care s-au si apucat de treaba. „Am darmat totul pana la caramida si am recompartimentat aproape toata casa sub atenta supraveghere a unui specialist, pentru a nu afecta structura de rezistenta a imobilului. Astfel ne-am pus amprenta atat asupra interiorului, cat si asupra exteriorului. Din fericire, casa a fost construita foarte bine, asa ca am avut posibilitatea sa realizam toate aceste modificari pe o baza solida”, au spus proprietarii care au schimbat in exterior soclul, izolatia si tencuiala decorativa, dar si toata tamplaria, iar in interior instalatiile, finisajele, decoratiunile si mobila.

„Desi ne-am fi dorit sa schimbam si acoperisul, am renuntat la aceasta idee pentru ca ar fi insemnat sa darmam practic intreaga casa. Lucrarile au fost incepute in luna martie a anului trecut, iar in noiembrie ne-am mutat in noua casa in care erau asezate inclusiv tablourile. Daca ar fi sa facem un calcul, acum va putem spune ca am cheltuit pe reamenajare dublul sumei pe care am platit-o in momentul in care am cumparat casa”, au povestit proprietarii care spun ca si-au dorit o casa amenajata in stil clasic, luminoasa si amenajata in culori deschise.

Citește si: La 11 km de Brașov: casă amenajată în stil clasic-rustic

In cazul acestei case a fost folosit un sistem de climatizare revolutionar, unic in tara, care asigura controlul complet asupra unui camin. Sistemul, care foloseste tehnologia Hi-Velocity, imbunatateste calitatea aerului, creeaza economie de spatiu si asigura o temperatura uniforma cu un consum redus de energie. Astfel nu va mai fi nevoie sa instalati calorifere sau instalatii de aer conditionat, temperatura fiind reglata prin intermediul unor fante prevazute in grinzi.

Tot cu ajutorul designerului a fost amenajata si gradina care, in fiecare primavara infloreste spectaculos. „Ne-am dorit totusi ca gradina sa fie verde si iarna, asa ca am optat pentru mai multe specii de conifere care rezista la temperaturi scazute”, au mai spus proprietarii care povestesc ca designerul Corina Saftescu a fost cea care le-a indicat, cu exactitate, toate plantele pe care sa le aduca in gradina si locul in care sa fie plantate pentru un efect estetic major.   

Citește si: Finisaje și mobilier de calitate într-o vilă din Mogoșoaia

Material realizat cu sprijinul designerului Corina Saftescu

Autor: Simona Popa

Loading...

Comentarii

Newsletter