Apartament la mansardă în alb și negru

23 octombrie 2017 , 1130 afisari

La prima vedere, amenajările în alb și negru pot părea monotone, însă apartamentul pe care vi-l prezentăm dovedește contrariul.

Secretul unei astfel de amenajări la mansardă constă nu doar în disonanța creată, ci și în modul în care albul și negrul sunt valorificate, evidențiindu-se reciproc, fie prin luminozitate, fie prin sobrietate.

Nu întâmplător, amenajarea în alb și negru se pretează în cazul unui apartament la mansardă. Aici, lumina naturală poate fi adusă în interior prin intermediul ferestrelor de mansardă VELUX, care, datorită poziționării pe acoperiș, vor dubla cantitatea de lumină în interior, compensând influența negrului.

Chiar și așa, trebuie să nu greșești proporțiile. Dacă ești adeptul acestui stil, trebuie să ai în vedere că este vorba despre o amenajare destul de pretențioasă, pentru că trebuie să balansezi foarte bine acest contrast. Iar dacă albul predominant nu deranjează, ba chiar mărește vizual, prea mult negru ar putea să dea o altfel de notă amenajării.

Apartamentul pe care vi-l prezentăm în fotografii pare că respiră prin luminozitate.

Atât la primul nivel al mansardei (care găzduiește livingul comun cu bucătăria), cât și la ultimul nivel (care include 2 dormitoare și o baie), s-au păstrat aceleași elemente. Peste tot, pereții sunt albi, gresia este neagră, mesele și scaunele sunt lemn natural, mobilierul din bucătărie și din baie este alb. Accentele de negru au fost alese cu grijă: șemineul din living, un perete din baie, o canapea mică în bucătărie, peretele care înglobează televizorul. Nici gresia neagră nu trece neobservată, ea fiind un elementul care face naturală trecerea din bucătărie în living.

Un alt element constant în toate încăperile sunt ferestrele de mansardă VELUX. Tâmplăria acestora din lemn de pin se potrivește perfect cu mobilierul de aceeași nuanță. Iar lumina naturală desenează figuri geometrice atipice pe gresie, în funcție de momentul zilei. Lumina naturală este asemeni unui element cheie, care imprimă spațiului mai multă viață, o dinamică subtilă și un efect pe măsură.

Micile detalii precum mici tablouri, florile naturale sau cuierul în formă de trunchi de copac completează amenajarea, fără a o încărca.

Inspiră-te pe velux.ro. Fii la curent cu noutățile pe facebook.com/VELUX, Instagram/com/veluxromania, youtube.com/VELUX Romania.

Loading...

Comentarii

Newsletter