Românii au în curte piscine inteligente. Sistemele de monitorizare pentru piscine, sau cum controlezi piscina de pe telefon: tehnologia care automatizează orice piscină reduce la 50% costurile și timpul de întreținere

25 iulie 2018 , 215 afisari

Deschizi telefonul și vezi în ce stare este piscina: cât clor sau energie consumă, care este temperatura apei, și care este ora la care se închide iluminarea. Așa sună ultima noutate în termeni de tehnologie pentru piscine complet automatizate și optimizate, controlate chiar de pe telefon cu ajutorul sistemelor smart de monitorizare și întreținere.

Deja prezente și în piscinele rezidențiale și publice din România, am aflat mai multe despre ele dintr-un material cu Doru Crânguși, specialist Piscine Service, cu peste 10 ani experiență în construcția de piscine, care ne-a explicat cum funcționează și cu ce beneficii vin la pachet -- de la impact asupra mediului, prelungirea duratei de viață a piscinei, riscuri prevenite pentru înotători și nu în ultimul rând, cât scot românii din buzunar pentru a-și transforma piscinele în variantele lor inteligente.

Ce este un sistem smart de monitorizare a piscinei?

La bază sisteme de filtrare, aceste instrumente smart pentru piscine au rol de monitorizare real time, automatizare și optimizare a consumului de apă, curent și chimicale și permit să ai control asupra piscinei tot timpul anului, de oriunde te-ai afla. Au fost create pentru a ajuta proprietarii de piscine la întreținerea și controlul de la distanță a tuturor funcțiilor și echipamentelor unei piscine -- totul cu doar câteva clickuri într-o aplicație pe telefon, prin internet.

„Iată că Internet of Things ajunge și la piscine, completând sistemul de smart home. Azi, dacă nu ești acasă și îți amintești că ai uitat să acoperi piscina, sau primești o alertă să reglezi pH-ul apei din piscină, poți să setezi cum dorești aceste funcții în doar câteva secunde de pe telefon”, declară Doru Crânguși, specialist Piscine Service.

Ce funcții are sistemul?

Sistemul smart se ocupă cu menținerea unui echilibru al apei, un factor esențial pentru a folosi piscina un timp cât mai îndelungat, dar are și funcții de control al piscinei de la distanță, precum și funcții de raportare și alerte.

Tratează apa corespunzător

Dozează inteligent cantități corecte de clor și menține pH-ul apei în limite normale - sistemul ajustează automat nivelul de clor și pH-ul apei atunci când depistează că este necesar, astfel scăpăm de apa verde sau tulbure, corozivă sau cu un miros puternic de clor.

Reduce nivelul de chimicale din apă și o dezinfectează - apa din piscine și bazine de înot este în mod continuu predispusă contaminării cu microorganismele existente în atmosferă sau introduse în bazin de înotători. Aparatul generează prin tratamentul de electroliză a apei sărate unul dintre cei mai folosiți dezinfestanți pentru tratarea apei din piscine: clorul. Astfel, se elimină rapid materiile organice și agenții patogeni, și se obține o apă mai sănătoasă, fără a adăuga clor suplimentar. De asemenea, dispozitivul controlează ciclurile de filtrare, temperatura apei, nivelul potențialului de oxidare (ORP) al piscinei, alcalinitatea, nivelul de cianură sau calciu - toate pentru a ne indica exact de ce anume are nevoie bazinul nostru pentru a-i păstra valorile potrivite.

Controlează orice echipament al piscinei 24/7, de oriunde

Sistemul ne permite să monitorizăm și administrăm echipamentele piscinei cu un singur dispozitiv, de oriunde, oricând. Astfel, pot fi controlate și programate remote atât încălzirea și temperatura apei, ciclurile de filtrare, cât și iluminarea piscinei, sistemul de irigații sau chiar hidromasaj.

După instalarea unui modul opțional Wi-Fi conectat la dispozitivul smart pentru piscine, putem obține în timp real, 24/7, informații despre calitatea apei (clor, pH sau temperatură), și putem controla de oriunde, prin Wi-Fi, apa, cât și orice echipament electronic al piscinei.

Toate acestea pot fi efectuate simplu prin intermediul unei aplicații de pe desktop, smartphone sau tabletă sau chiar printr-un întrerupător inteligent sau telecomandă cu butoanele On/Off, prin care poate fi activat sau dezactivat sistemul de încălzire a piscinei, poate fi acoperită sau descoperită piscina și pot fi controlate orice alte funcții de monitorizare On/ Off.

 

Raportează și alertează despre parametrii apei și dispozitivele piscinei

Sistemul afișează rapoarte despre starea zilnică a piscinei și trimite alerte la intervale orare setate de fiecare utilizator, despre nivelul de chimicale și temperatura apei, dar ne alertează și în cazul în care apa prezintă pericole de sănătate.

 

Statisticile obținute de specialiști în urma testelor cu astfel de sisteme de monitorizare au fost:

  • 47% economie în costuri anuale

  • Peste 1.800 m³ de apă economisiți

  • 50% redus timpul de întreținere a piscinei

Cine sunt românii care își transformă piscinele în variantele lor inteligente?

Calitatea apei este esențială pentru orice piscină, fie că este vorba de o piscină rezidențială, într-o curte, sau de una de business/publică, la care au acces mii de vizitatori săptămânal într-un centru de wellness.

În România sistemele sunt folosite atât în mediu rezidențial (în curtea casei sau în cadrul asociațiilor de proprietari de bloc), dar mai ales în spațiul public, în cadrul multor afaceri cum sunt sălile de fitness cu piscină pentru înot și relaxare, complexurile de wellness, cât și piscinele hotelurilor.

Cel mai important beneficiu este faptul că micșorează dramatic riscul de erori umane, cel mai problematic în industria piscinelor publice -- de aceea în cadrul afacerilor, aceste sisteme sunt esențiale pentru a respecta legislația în domeniul protecției consumatorilor.

“Sistemul creează rapoarte zilnice despre starea piscinei, rapoarte cu care angajații responsabili de întreținerea piscinelor pot monitoriza mult mai ușor calitatea apei, și pot dovedi oricând dacă apa a fost sau nu în standardele impuse de legislație, prevenind incidente sau amenzi, cât și erori umane” - continuă Doru Crânguși.

Sistemul oferă protecția sănătății și a siguranței oamenilor care se scaldă sau înoată în piscinele de uz public precum și a personalului care asigură funcționarea acestora.

Ajută la respectarea constantă a cerințelor de natură igienico-sanitare privind funcționalitatea, condițiile fizice, fizico-chimice, chimice și microbiologice ale apei bazinului, întreținerea și supravegherea respectivelor piscine, siguranța instalațiilor și funcționalitatea piscinei și armonizarea lor cu reglementările europene.

Ce beneficii oferă aceste sisteme de automatizare a piscinei?

Sistemele smart au o mulțime de beneficii care soluționează cele mai dificile și des întâlnite probleme în întreținerea unei piscine, dar și eficientizează accesul la funcțiile acesteia și te ajută să ai o piscină cu o apă sănătoasă.

Previne indirect boli de piele cauzate de o apa tratată incorect

Principalele probleme pe care le întâmpinăm la întreținerea apei piscinei sunt legate de lipsa de cunoaștere a dozării corecte a cantității de clor și a menținerii nivelului potrivit de pH al apei.

Aceste două elemente, în limite greșite pot duce la o apă tulbure, miros puternic de clor și la probleme de sănătate pentru înotători, deoarece nu se mai elimină corespunzător germenii și impuritățile din apă.

Așadar, o apă mai curată înseamnă mai puține riscuri de boli. Sistemul smart are funcția de control chimic al apei, cu ajutorul căreia previne înverzirea și tulburarea acesteia, elimină algele, mirosurile neplăcute, și astfel, reușește să protejeze sănătatea înotătorilor prin reducerea apariției iritațiilor oculare sau cutanate.

 

Prelungește durata de viață a piscinei

Durata de viața a piscinei este în principal afectată de pH-ul apei care, necontrolat, degradează componentele piscinei și stratul de protecție al acesteia, dar duce și la iritarea ochilor sau a pielii înotătorilor.

Deși este o substanță absolut necesară în tratarea apei din piscine, clorul pus în apa bazinului în cantități prea mari sau prea mici are efect coroziv și poate distruge materialele piscinei, iar asta conduce la scăderea speranței de viață a piscinei.

 

Mai multă siguranță pentru cei care întrețin piscina: Previne riscul de explozie și al manevrării de chimicale

De obicei, noii proprietari nu știu să combine pH-ul și clorul în cantități corecte, iar asta poate duce la producerea unei mici explozii.

Sistemul smart reglează în limite normale acești parametrii ai apei, într-un mod rapid și inteligent, evitând astfel problema supradozării de chimicale și a riscului de a manevra chimicale în cantități mari. Acestea ne oferă siguranță noua, dar și piscinei, menține chimia apei, deci calitatea apei este crescută, ceea ce conduce automat la păstrarea sănătății noastre.

Controlează costurile prin optimizarea consumului de energie și apă

O piscină poate să consume foarte mult curent - uneori până la 40% din consumul total al unei case.

Cu sistemul de monitorizare al piscinei ai control asupra substanțelor de tratare și întreținere, chimicalelor, curentului și temperaturii piscinei, precum și control asupra sistemului de irigații din jurul piscinei: asta înseamnă că poți crește durată de folosire a apei, și, implicit, a piscinei, reduci costurile chimicalelor și faci economie la curentul folosit de piscină.

Impact pozitiv asupra mediului

Indiferent că vorbim de o piscină privată sau un parc acvatic, ca apa să fie sănătoasă, ea are nevoie să se recicleze permanent. Asta înseamnă filtrarea continuă a apei și ținerea sub control a parametrilor.

Toate bazinele de înot și piscinele nou construite trebuiesc prevăzute cu sisteme de recirculare a apei, iar cele existente vor fi dotate cu sisteme de recirculare și tratare a apei.

“În ceea ce privește cerințele igienico-sanitare ale apei în gestionarea piscinelor, statul promovează adoptarea sistemelor cu impact minim asupra mediului”, declară Doru Crânguși, specialist Piscine Service.

 

Reduc cu 50% timpul de întreținere și ușurează deciziile proprietarilor

Datorită tehnologiei avansate, sistemul smart pentru piscine ne comunică rapid, oriunde ne-am afla, pași ușor de urmat cu ce să facem pentru beneficiul piscinei noastre, iar prin asta obținem mai mult confort și siguranță pentru noi, cât și pentru piscină.

“Cei care au o piscină știu din proprie experiență cât de dificil și cât de mult timp ia să testezi apa, să înveți ce parametri microbiologici și fizico-chimici sunt corecți ca să ai o apă sănătoasă în piscină, să compari testele și să calculezi câte substanțe trebuie să adaugi în apă. De asemenea, deși este doar o problemă logistică, uneori spațiul din căminul tehnic al piscinei, unde se află cele mai importante echipamente este îngust, mic, din rațiuni de construcție și devine greu accesibil. Iar asta face ca oricărui proprietar să-i fie foarte dificil să urmărească parametrii microbiologici și fizico-chimici ai apei”, afirmă Doru Crânguși, specialist Piscine Service.

 

Cât costă un astfel de sistem de automatizare a piscinei?

În general, indiferent de marcă, un astfel de sistem smart pentru piscină începe de la 1000EUR. Pe piața din România, îl găsești disponibil în magazinele online din domeniul serviciilor de întreținere piscine, și la magazinele specializate.

„Când investești într-un dispozitiv smart de monitorizare și întreținere a piscinei trebuie să pui în balanță beneficiile oferite de acesta în comparație cu o sumă de alte produse care îl înlocuiesc.

Ține cont de sumele cheltuite, timpul consumat și rezultatul obținut în ambele cazuri. Vezi care din variante îți aduce cele mai mari avantaje în funcție de piscina ta, de cât de des o folosești și de așteptările pe care le ai”, afirmă Doru Crânguși, specialist Piscine Service.

Loading...

Comentarii

Newsletter