Unde se pune si cum se intretine un grill?

07 septembrie 2011 , 783 afisari

Pozitionarea

Sunt mai multe reguli care trebuie indeplinite pentru a fi siguri ca ati pus gratarul acolo unde trebuie.

Una dintre ele este aceea privind distantele: gratarul trebuie sa fie aproape de locul de luat masa pe timp de vara. Deasemenea, trebuie sa fie aproape de casa, dar nu intr-atat, incat sa trimita tot fumul pe ferestre.

O alta regula priveste planul curtii: gratarul rareori se pozitioneaza central deoarece, oricat ar fi de frumos, nu se poate transforma intr-un punct de interes in sine. De regula, desi e important, se retrage in locuri  neimportante, cum ar fi vecinatatea gardurilor, pe colt etc.

In plus, sunteti obligati sa evitati apropierea de aerisirea foselor septice, din motive lesne de inchipuit.

Poate fi plasat in preajma piscinei, e un loc util si de mare efect.

Trebuie sa fiti atenti la prezenta materialelor inflamabile (o scanteie ar putea fi fatala), si n-ar fi rau sa va ganditi si la reactia vecinului, a carui proprietate ar putea fi invadata de fumul produs de dvs- sa-i cereti opinia inainte de plasarea gratarului n-ar fi deloc o idee exagerata!

Intretinerea

Nu e mare filosofie sa ai grija de un gratar in genere, iar cel pe lemne nu face exceptie. Probabil singura deosebire de cele pe gaz sau electrice priveste fumul. E foarte placut cand acest fum aromeaza carnea, dar, din pacate, tot el se si depune pe cos, sau in focar.

Pentru a tine gratarul mereu in forma, trebuie, deci, sa-l curatati periodic.

Cumparati din comert o bila cu pamatuf sau un alt instrument potrivit (se gasesc in mai toate marile magazine de articole tehnice) si dati jos funinginea depusa, inainte de a se aduna intr-un strat prea gros.

Cand se strica vremea si stiti sigur ca nu-l mai folositi, ar trebui sa-l adapostiti de intemperii. Ciclul precipitatie/inghet/dezghet ar putea produce stricaciuni serioase gratarului, si dvs puteti evita foarte usor acest lucru acoperindu-l cu o simpla prelata.

Loading...

Comentarii

Newsletter