5 tehnologii moderne care isi gasesc locul in baia ta

12 iunie 2017 , 1103 afisari

Daca ar fi sa sintetizam vremurile pe care le traim, am putea spune „tehnologie” si n-am gresi cu mult. Aceasta este intr-o continua schimbare si, pe zi ce trece, apar noi si noi inventii care ne fac viata mai usoara. Prin urmare, tehnologia isi gaseste locul si in casele noastre, iar baia este un loc care poate beneficia destul de mult de pe urma ei. Iata cateva idei pentru o baie high-tech.

Citește si: Mascarea unitatii de aer conditionat, la interior si exterior

Sistem audio

Petrecem destul de mult timp in baie, mai ales atunci cand trebuie sa ne pregatim dimineata sau sa ne facem toaleta de seara ori cand preferam o baie relaxanta dupa serviciu. Muzica preferata poate face aceste activitati mult mai placute, insa, in general, evitam sa aducem in baie echipament audio uzual deoarece conditiile de acolo pot duce la degradarea sa. Insa acum exista boxe special create pentru spatii cu umezeala si abur si care pot reda un sunet de calitate chiar in conditiile de rezonanta din baie.

Panouri care asigura intimitatea

Cu siguranta ai vazut baile acelea din reviste care au ferestre pe toata inaltimea, eventual in dreptul cazii. Desi atmosfera creata pare senzationala, realitatea este ca acest tip de fereastra genereaza probleme legate de intimitate. Noi spunem ca poti sa-i spui arhitectului tau linistit ca iti doresti ferestre cat mai largi, deoarece poti utiliza un film transparent adeziv aplicat pe ferestre care, atunci cand este bagat in priza, devine translucid si tine privirile indiscrete deoparte.

Citește si: Un mic robot de noptiera supravegheaza somnul copilului tau

Vas WC inteligent

Vasele inteligente de toaleta sunt echipamente comune in toate casele japoneze, chiar si in cele traditionale, de cel putin 20 de ani. Acum se pot gasi pe scara mai larga si le consideram o tehnologie utila, mai ales ca pot fi folosite si pe post de bideu. Acestea au senzori pentru tragerea apei si inchiderea capacului, iar de la un panou de comanda se poate controla presiunea si temperatura apei (functia bideu), o lumina de veghe, etc. De asemenea, apa din rezervor este supusa unui proces de electroliza pentru curatarea automata a vasului.

Incalzitor de prosoape

Putine lucruri sunt mai placute dupa dus ca un prosop incalzit. Caloriferele post-prosop indeplinesc partial aceasta necesitate, insa consuma multa energie si nu pot fi folosite vara. Pentru aceasta mica placere poti introduce in mobilier un sertar pentru a incalzi prosoapele.

Citește si: Tehnologie pentru acasa: 5 idei simple

Televizor in oglinda

Pare extras dintr-un film SF? Posibil, insa poti sa-ti achizitionezi si tu o oglinda in care exista un mic ectran LCD unde poti viziona stirile de diminata sau serialul preferat in timp ce te pregatesti pentru culcare. Partea cea mai buna este ca atunci cand nu este deschis, televizorul se integreaza perfect in oglinda si nici nu stii ca este acolo!

Sursa foto: www.hgtv.com

Loading...

Comentarii

Newsletter