5 aparate care nu ar trebui sa lipseasca din bucataria ta

30 octombrie 2017 , 722 afisari

Atunci cand vine vorba de amenajarea unei bucatarii, e bine sa avem in vedere ca toate „uneltele” de care ne folosim foarte des sa fie la indemana noastra. In acest articol iti vom vorbi despre 5 aparate care, in opinia noastra, nu ar trebui sa lipseasca din bucatarie. Spre deosebire de alte topuri de acest gen, nu vom include lucrurile de baza, precum frigiderul sau aragazul, iar asta pentru ca este de la sine inteles faptul ca acestea sunt indispensabile pentru o bucatarie.

1. Hota de bucatarie

Foarte multe persoane nu sunt constiente de toate avantajele aduse de o hota de bucatarie, mai ales atunci cand obisnuiesc sa gateasca foarte des. Iar cele care stiu ca e foarte utila, evita sa apeleze la una din cauza ca nu doresc sa isi bata capul cu instalarea sa sau nu au suficient de mult spatiu la dispozitie. Adevarul este ca pe piata sunt prezente o multime de modele, fiind foarte usor de gasit una care sa se plieze pe nevoile fiecaruia dintre noi.

Cum te poate ajuta o hota? Tinand la distanta aburii si caldura din bucataria ta. Utila atat in perioada iernii (pentru ca nu va permite aburului sa se adune in bucatarie si sa creasca foarte mult nivelul de umiditate), dar si vara (pentru ca nu lasa sa creasca temperatura extrem de mult), e recomandata instalarea sa in orice bucatarie moderna. Daca crezi ca nu ai suficient de mult spatiu la dispozitie, precum si daca nu vrei sa mai iti bati capul cu gauri pentru evacuare, atunci afla ca ai la dispozitie hote telescopice foarte compacte si care nu au nevoie de acele gauri in peretele exterior pentru evacuare, deoarece se folosesc de filtre (pe care le vei schimba periodic).

2. Cuptorul cu microunde

Acesta este urmatorul aparat electrocasnic care nu ar trebui sa lipseasca din bucataria ta. Acesta poate fi folosit pentru prepararea si incalzirea rapida a alimentelor. Tot pe lista cu avantaje putem include decongelarea rapida a alimentelor, dimensiunile reduse pe care le are, intretinerea usoara, faptul ca nu necesita preincalzire, iar interiorul nu se incalzeste. Contrar a ceea ce cred unele persoane, au fost realizate mai multe studii, potrivit carora alimentele gatite la microunde NU sunt periculoase pentru sanatatea noastra, asadar nu trebuie deloc sa ne facem griji in aceasta privinta.

3. Aparatul de gatit cu aburi

Alegerea de a gati cu abur reprezinta o alegere sanatoasa (daca nu chiar cea mai sanatoasa) din mai multe motive, metoda fiind folosita inca din cele mai vechi timpuri (exista dovezi care ne spun ca inca din urma cu 3000 de ani chinezii gateau folosind aburii). Iata asadar de ce consideram ca un aparat de gatit cu aburi nu ar trebui sa lipseasca sub nici o forma din bucataria noastra. Care sunt avantajele? In primul rand, gatind folosindu-ne de aburi alimentele vor pastra o cantitate mult mai mare de nutrienti, vitamine si minerale. In al doilea rand, sunt mult mai usor de digerat si sunt indicate chiar si in diete, mai ales pentru cei care sufera de pe urma diabetului.

4. Mixerul

Putem folosi mixerul in foarte multe situatii, ca de exemplu pentru a amestecare, pentru framantare, batere, omogenizare, tocare si asa mai departe. Este asadar unul dintre acele aparate la care vom apela destul de des daca suntem pasionati de gatit si vrem mereu sa experimentam noi bucate.

5. Storcatorul de fructe

Nimic nu se compara cu un suc proaspat de fructe, mai ales in sezonul cald, atunci cand ne ajuta foarte mult sa ne racorim. Unde mai pui ca este si foarte sanatos. Iata asadar ca am ajuns si la ultimul aparat pe care noi il recomandam pentru a fi prezent in orice bucatarie, si anume storcatorul de fructe. Il gasesti in diferite forme si cu diferite accesorii, iar preturile sunt unele pentru toate buzunarele, asadar merita din plin sa te folosesti de el zilnic.

Comentarii

Newsletter