5 greseli pe care le facem atunci cand construim o casa

19 noiembrie 2018 , 324 afisari

In ultima perioada tot mai multe persoane au inceput sa se gandeasca serios la construirea unei case in detrimentul cumpararii uneia gata facuta. Motive sunt destule, multe fiind unele subiective – ne place sentimentul ca locuim intr-o casa pe care am construit-o noi, cu mainile noastre, fix asa cum ne-o doream.

Este bine insa sa nu ne aruncam cu capul inainte si sa ne gandim bine la bugetul pe care il avem la dispozitie, precum si la dorintele noastre. Intre cele doua trebuie sa existe un echilibru pentru a nu ajunge in situatia in care am depasit cu mult bugetul alocat. In articolul de azi ne-am hotarat sa iti vorbim despre cele mai comune 5 greseli pe care majoritatea dintre noi le facem atunci cand construim o casa.

1. Ignoram valoarea de vanzare a casei

Multi dintre noi construim o casa pentru ca ne planuim sa locuim in aceasta multi ani de acum incolo. Problema e ca niciodata nu putem sti ce ne rezerva viitorul, asadar, chiar daca nu avem in planuri sa vindem prea curand casa, e bine sa luam in considerare acest aspect. Nu o sa stim niciodata cum schimbarile din viata noastra ne vor pune in situatia in care sa fim nevoiti sa o punem la vanzare.

Sfatul nostru aici este sa incerci sa construiesti o casa tinand cont si de cerintele pietei, nu doar de cele personale. In caz contrar iti va fi foarte greu sa o vinzi.

2. Facem imprumuturi foarte mari

Intr-o situatie ideala construim noua noastra casa cu banii pusi „la saltea”, fara sa fim nevoiti sa apelam la imprumuturi bancare. Lucrurile nu stau insa mereu asa, deci nu vor fi putine cazurile in care o sa faci credite la banca. Este un lucru normal, insa nu trebuie sa exagerezi si sa te arunci cu capul inainte la imprumuturi foarte mari, care nu sunt deloc justificate si vor fi foarte greu de acoperit mai tarziu.

3. Nu construi o casa foarte mare daca nu ai nevoie de una

Ne plac mult casele spatioase. Ele sunt insa de evitat atunci cand stim sigur ca nu vom avea nevoie de atat de mult spatiu la dispozitie. Chiar daca avem toti banii necesari, e bine sa gandim practic si sa nu ne lasam dusi de val. O casa foarte mare va avea costuri de intretinere uriase: caldura, electricitatea, apa si alte utilitati te vor costa mult mai mult si iti vor pune la grea incercare bugetul lunar.

4. Nu negociem

Mereu este loc de negociere, nu doar atunci cand cumparam o casa gata facuta, ci si cand construim una de la 0. Evita sa fii de acord imediat cu preturile propuse de constructori. Acestea tind sa fie usor mai mari, pentru a avea de unde sa scada in cazul in care se doreste o negociere. Nu ezita asadar sa faci asta.

5. Evita sa lasi incaperi neterminate

In momentul in care vedem ca suntem la limita cu bugetul tindem sa lasam „cu o alta ocazie” amenajarea unor incaperi. Poate ca un beci sau o mansarda neterminata nu le vezi acum ca pe niste probleme cu care nu poti sa traiesti pentru cateva luni sau chiar ani. Pe termen lung insa se vor dovedi a fi mai costisitoare decat daca le-am fi terminat la timpul lor.

Loading...

Comentarii

Newsletter