4 soluţii ecologice pentru a izola fonic locuinţa

02 octombrie 2018 , 145 afisari

 

Izolarea fonică a casei este un proces foarte important, mai ales atunci când imobilul se află într-un oraş aglomerat, în apropierea unui drum intens circulat, a unei linii de cale ferată sau a unui aeroport. În acest moment, pe piaţă există o mulţime de materiale eficiente, dar nu toate au eticheta „eco”. Dacă vă doriţi linişte în casă, dar şi un material 100% ecologic, atunci trebuie să alegeţi una dintre următoarele variante.

1. Celuloza
Reprezintă o soluţie modernă şi performantă de izolare termică şi fonică, realizată prin injectarea sub presiune a fibrei de celuloză în spaţiul care trebuie izolat. Materia primă este compusă din material organic obţinut prin reciclarea hârtiei, ignifugat, aditivat cu soluţie antiseptică, pentru prevenirea apariţiei fungilor şi tratat împotriva dăunătorilor. Pentru a fi ecologic, acest material trebuie să fie tratat numai cu substanţe organice. Izolaţia cu fibre de celuloză prezintă performanţe termice deosebite, printre care o conductivitate termică de 0.037 kW/mk. Prin etanşarea pereţilor şi a şarpantelor cu sistemul de izolaţie cu celuloză, se elimină infiltraţiile de aer, curenţii de convecţie şi, în consecinţă, se creează o barieră termică eficientă. Adiţional, celuloza contribuie la distribuirea uniformă a umezelii prin cavităţile în care este folosită, prevenind acumularea acesteia într-o zonă şi ajutând la o uscare mai rapidă. Materialul utilizat are un conţinut reciclabil, fără substanţe toxice, cu un impact faţă de mediu deosebit de scăzut. Alte avantaje constau în costurile mai mici de fabricaţie per kilogram faţă de alte materiale convenţionale şi în facturi la utilităţi cu 20-50% mai mici. Celuloza umple cavităţile, lăsând foarte puţine zone cu aer prin care poate trece sunetul şi asigurând reducerea zgomotelor din interior. De asemenea, are capacitatea de a bloca aerul în interiorul ei. Trebuie menţionat că densitatea pe metru cub a celulozei instalate în izolaţii este de două-trei ori mai mare comparativ cu alte materiale. Preţurile încep de la 8 euro/mp şi diferă în funcţie de grosimea stratului ce urmează a fi izolat şi densitatea la care este injectată celuloza.

2. Lâna este folosită, cel mai des, în industria textilă, pentru fabricarea hainelor călduroase şi confortabile, care să ne protejeze corpul de ger iarna. De sute de ani însă, ea este utilizată şi în construcţii, pentru realizarea unor sisteme de izolare foarte eficiente. Acest material are o conductivitate termică λ = 0.0356 W / mK, dar şi capacitatea de a reduce zgomotul. S-a dovedit a fi un foarte bun absorbant fonic atât la nivelul pereţilor, cât şi al tavanelor. Un alt avantaj este acela că, datorită rigidităţii dinamice mici, poate constitui o izolaţie fonică excelentă. Este foarte important să nu folosiţi lâna ca atare, ci să alegeţi o lână prelucrată cu substanţe speciale, de către producători specializaţi, pentru a putea face faţă umezelii, dăunătorilor şi focului.

3. Bumbacul este o altă opţiune de luat în calcul, dacă vă doriţi o casă ecologică. Această soluţie presupune reciclarea articolelor vestimentare din bumbac (tricouri vechi, jeans, pânză de doc etc.), aşa că se va dovedi şi extrem de economică. Obiectele textile reciclate sunt tocate şi tratate cu acid boric, care conferă produsului finit rezistenţă la foc, insecte şi mucegai, după care sunt presate pentru a se obţine o placă compactă. Izolaţia cu bumbac este 100% reciclată şi nu emană niciun gaz nociv pentru organism. Se instalează rapid şi uşor, fără echipament special sau îmbrăcăminte de protecţie.

4. Paiele sunt şi ele extrem de eficiente pentru izolarea fonică a locuinţelor ecologice. Asemenea materialelor izolatoare moderne, ele conţin mici goluri de aer în interior, ce asigură o protecţie fonică optimă. Paiele sunt regenerabile, biodegradabile, 100% ecologice şi mult mai ieftine decât soluţiile moderne ce au caracteristici similare.

4 moduri în care ne afectează poluarea fonică
1.
Provoacă stres psihic şi lipsă de concentrare la muncă sau la activităţile intelectuale.
2. Duce la afecţiuni grave de sănătate: studiile efectuate pe persoane care locuiesc în vecinătatea unor factori de poluare fonică arată că sănătatea acestora este mai instabilă comparativ cu a acelora care trăiesc în linişte.
3. S-a dovedit că zgomotele deranjante afectează dezvoltarea copiilor, care devin mult mai agitaţi şi refuză să se concentreze la activităţile educative, fiind înclinaţi chiar şi spre violenţă.
4. Tulburările de somn sunt, la rândul lor, strâns legate de poluarea fonică a unei locuinţe –majoritatea oamenilor nu se pot odihni decât dacă este linişte deplină. Tulburările de somn afectează viaţa socială a persoanelor şi pot provoca, în timp, afecţiuni grave de sănătate.

foto: Shutterstock şi Pinterest

Loading...

Comentarii

Newsletter