Totul despre centralele Pellet

30 ianuarie 2018 , 204 afisari

Când vine vorba de sistemul de încălzire a locuinței, decizia poate fi destul de grea de luat, mai ales dacă e să ne raportăm la tot ce oferă piața în momentul de față. Centralele sunt cea mai eficientă soluție, soluție aleasă de majoritatea oamenilor.

Însă, dacă v-am spune că există o companie care și-a dorit să revoluționeze puțin ideea aceasta de centrală termică și să aducă ceva nou? Să aducă îmbunătățiri substanțiale centralelor și să le ofere multe alte beneficii în plus față de cele normale.

Așadar, vă prezentăm centrale termice pe peleți, cunoscute pentru înalta eficiență pe care o au în producerea agentului termic pentru instalațiile de încălzire.

Dar, ca să nu pară că vorbim despre lucruri total necunoscute, vom explica mai întâi ce înseamnă, mai exact, peleții?

Peleții sunt combustibili solizi, cu conținut scăzut de umiditate, obținuti din  deșeuri de lemn: rumeguș, așchii de lemn sau chiar și scoarță de copac. Rășinile și lianții existenți în mod natural în rumeguș au rolul de a menține peleții compacți și de aceea aceștia nu conțin aditivi.

Cu alte cuvinte, rumegușul rezultat în urma prelucrării lemnului este bine uscat, se supune presării și are ca rezultat peletul.

Caracteristici are peleților:

-peleții ard aproape fără emisie de fum

-în gazele de ardere praful este alcalin

-au conținut scăzut de metal, iar sulfurile sunt aproape inexistente

-sacii de peleți și bricheți sunt compacți și se depozitează cu ușurință

- au un diametru: 3-15 mm (cei mai folosiți sunt peleții de 6 mm diametru), lungime:<60 mm, greutate în vrac: ~650 kg/mc, densitate:  >1200 kg/mc, umiditate: <8%, cenușă: <1.5%, putere calorică: între 3500 și 4500 kcal/kg.

De ce ar trebui să utilizezi peleții și deci, centralele Pellet?

Există din ce în ce mai multe cerințe care propun utilizarea unei energii „verzi” și economisirea de combustibil care și așa este pe sfârștie. Cu o alternativă ca peleții, niciun deșeu de pe urma prelucrării lemnului nu este pierdut, totul fiind folosit și adus la forma cea mai bună pentru a ne aduce o grămadă de beneficii.

Peleții reprezintă o sursă de energie mai ieftină, regenerabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător prin faptul că produce mai puțin dioxid de carbon.

Centralele Pellet aduc aceleași beneficii ca și centralele pe combustibil lichid sau gazos deoarece și funcționarea lor este automatizată în întregime. Beneficiază de o ardere modulată astfel încât pot fi folosite atât pentru o locuință mică, cât și pentru imobile mai mari.

De asemenea, centralele Pellet 30 beneficiază și de un panou de comandă digital inteligent și ușor de folosit. Toată această automatizare asigură securitatea funcționării cazanului. Alimentarea cu peleți este de asemenea automatizată. Aceștia sunt ținuți într-un rezervor cu o capacitate de 180 de kg și astfel se asigură cazanului o autonomie pentru o perioadă îndelungată de timp.

Pentru a vedea exact ce modele de centrale Pellet vă sunt puse la dispoziție, puteți accesa oricând site-ul lor oficial www.centrale-pellet.ro. Aveți acces la toate informațiile necesare cu privire la acest tip de centrale, cât și suport telefonic permanent.  

Comentarii

Newsletter