Tot ce trebuie să știi despre centrale pe lemne

24 octombrie 2018 , 588 afisari

Centralele pe lemne sunt foarte populare în mediul rural, unde rețeaua de gaze este inexistenta și în zonele montane, unde combustibilul este ceva mai accesibil. Spre deosebire de încălzirea electrică  sau cea pe gaze, încălzirea pe lemne, în special centrala are o serie de particularități pe care trebuie să le cunoști înainte de a o cumpăra.

Ce tip de ardere este mai bine să aibă?

Din punctul de vedere al arderii, centralele pe lemne se clasifică în două categorii:

- centrale pe lemne cu gazeificare. Acest sistem de ardere aduce un plus de eficiență deoarece arderea se realizează invers, iar nivelul de noxe emise este mai redus. Cazanul pentru modelele de centrală pe lemne cu gazeificare este mai ușor de curățat, iar camera de ardere este mai încăpatoare. Acest tip de centrală pe lemne necesită alimentarea cu lemn uscat, ceea ce presupune ca acesta să fie achiziționat cu cel puțin un an înainte de folosire. Esențele recomandate sunt carpenul, fagul, stejarul și salcâmul.

- centrale pe lemne cu ardere clasică. Acest tip de centrală pe lemne este mai permisiv, în sensul că pot fi introduse și lemne verzi, însă eficiența lui este mai scăzută.

 

Specificațiile tehnice ale cazanului pentru centrala pe lemne

Puterea centralei pe lemne este dată de specificațiile cazanului. Dat fiind faptul că puterea de ardere a lemnului oscilează în funcție de esența acestuia, de cât este de uscat și de puterea calorică, pentru a asigura confortul casei tale pe timp de iarnă trebuie calculat volumul de aer ce trebuie încălzit, izolația casei și pierderile de căldura prilejuite de aceasta, zona în care este amplasată locuința și temperaturile obișnuite pe timp de iarnă în zona respectivă. Acest calcul este realizat de un specialist, care va estima, în funcție de acești parametrii capacitatea necesară pentru cazanul centralei pe lemne pentru a te asigura că centrala va face față încălzirii locuintei în condiții optime.

Ce tip de radiatoare și conducte aleg pentru centrala pe lemne?

Specialiștii recomandă pentru centralele pe lemne alegerea unei instalații realizate din cupru, în detrimentul celei din pexal sau polipropilenă deoarece acestea rezistă la temperaturi ale agentului termic mai mari de 90 de grade, au o durată mai mare de viață și mențin mai bine căldura. O instalație pe bază de cupru va necesita o investiție inițială mai mare, însă pe termen lung, eficiența centralei pe lemne va fi mai bună cu tevi din cupru.

De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată și caloriferelor, deoarece arderea combustibilului în centrala termică pe lemne nu este constantă, ca în cazul gazelor, iar radiatoarele de calitate pot suplimenta prin menținerea căldurii.

 

Alegerea coșului de fum pentru centralele pe lemne

Spre deosebire de centralele electrice sau pe gaz, coșul de fum pentru centralele pe lemne are o importanță foarte mare. Acesta trebuie dimensionat în funcție de caracteristicile tehnice ale centralei, astfel încât să îi ofere tiraj, însă nu trebuie să fie supradimensionat deoarece pierderile vor crește, iar eficiența centralei va fi diminuată considerabil. Din punctul de vedere al reglementarilor, coșul de fum pentru centralele pe lemne trebuie să depășească cu 1 metru coama casei, iar în situația în care în apropiere se mai află un imobil, să depășească cu 1 metru coama acestuia pentru a nu afecta calitatea aerului pentru persoanele ce locuiesc în imobil sau în apropierea acestuia. O atenție sporită trebuie acordată și curățării coșului, deoarece acesta se poate înfunda și poate provoca o explozie.

De ce este nevoie de o echipă de profesioniști pentru realizarea instalației de încălzire și montajul centralei pe lemne?

Montajul și utilizarea unei centrale pe lemne presupune o serie de riscuri ce trebuie atenuate sau eliminate prin realizarea corectă a necesarului de materiale pentru centrala pe lemne, dar și pentru întreținerea centralei. O echipă de profesioniști precum cei de la bobcomprest.ro, cu experiență în montajul centralelor pe lemne vor calcula corect dimensiunea cazanului în funcție de necesarul termic al locuinței, tipul de coș de fum ce trebuie montat și echipamentele necesare pentru a oferi siguranță la exploatare precum supape de siguranță, vas de expansiune, pompă de circulație, pompă sau ventil de recirculare între tur și retur, serpentină de răcire și ventil de descărcare la supra temperatură.

 

De știut!

- Centrala pe lemne trebuie montată într-o camera specială construită din materiale neinflamabile precum caramidă sau BCA, cu un volum minim de 18 metri cubi, fereastră normală, și nu din termopan, ușă metalică, cu dechidere spre exterior.

- În cazul unui incident, lângă centrală trebuie să existe o ladă cu nisip, iar stingerea unui incendiu în centrala pe lemne se va realiza numai cu ajutorul acestuia, fără a se folosi apa.

- Folosirea lemnului verde în centrală va scădea randamentul acesteia cu peste 50%, iar coșul de fum necesită curățare mai rapidă deoarece depunerile de gudron sunt mai mari, crescând riscul de incendiu. 

Loading...

Comentarii

Newsletter