Cum alegem finisajele pentru locuinta

24 septembrie 2012 , 12506 afisari

Atunci cand initiati demersul de renovare sau amenajare a unei locuinte sau chiar si al unei singure incaperi, trebuie sa stiti din start ceea ce vreti. Trebuie sa va conturati in minte imaginea finala a decorului inca de la inceput. Sa stiti stilul pentru care optati, atmosfera pe care o vizati, precum si nevoile pe care trebuie sa le intampinati. Mai ales in perioada actuala, in care toti tinem la bugetul nostru si tindem sa il gestionam cu din ce in ce mai multa grija, este indicat sa luam decizii clare inca din start.

In primul rand, fie ca apelati la un specialist sau nu, trebuie sa aveti un plan de amenajare, un proiect pe care sa il urmati. Asta inseamna definirea stilului abordat, cromatica, amplasarea mobilierului si chiar distribuirea luminii. In functie de aceste elemente, vom lua urmatoarele deciziile, care incep cu... finisajele. Ele asigura fundalul, baza pe care se construieste decorul si care da acea amprenta finala a amenajarii. De aceea importanta lor nu trebuie minimalizata! Sunt la fel de importante precum mobilierul, chiar mai importante, daca e sa luam in calcul raportul cantitativ dintre ele, iar efectul unei combinatii inspirate de texturi si culori la nivelul finisajelor este nebanuit.

In acest material ne vom opri cu precadere asupra unui set complet de finisaje care reprezinta finisaje medii si profesionale dedicate peretilor, si anume, profile decorative de interior si exterior, tapet, materiale textile, vopsele decorative de interior si exterior. 

Profile decorative de interior si exterior

Profilele decorative de interior sunt dedicate peretelui si tavanului, fiind produse complementare ce vin in combinatie cu tapetul sau zugraveala si creeaza un anumit stil atat pe partea clasica cat si moderna, dand o anumita linie. Aceasta poate fi de tip clasic, in acest caz, ea este bazata pe rotunjimi si linii curbe (baroc), sau design modern in care predomina liniile drepte. Intre aceste produse se numara plintele, braurile, profilele de completare intre tavan si perete, coloanele, pilastri, rozetele, scafele de lumini, cornisele. Aceste elemente se folosesc in continuare pentru orice pardoseala si la orice culoare: o plinta mai inalta, clasica sau moderna este necesara la orice amenajare iar tapetul necesita inchiderea cu anumite profile.

In trecut aceste finisaje se realizau din ipsos, versiune care se foloseste si astazi. Variantele moderne, sunt din poliuretan de inalta densitate, deci foarte rezistente si mai usor de montat, putand fi vopsite cu vopsele pe baza de apa. Profilele de exterior, dure, cu montaj rapid si tratate impotriva intemperiilor, reprezinta finisaje superioare pentru fatada, conferind practic intregii case o anumita tinuta si un stil mai elegant

Vopselele decorative

Acestea trebuie sa fie de calitate foarte inalta iar, fata de o lavabila simpla, se recomanda ca aplicarea sa se faca de catre o persoana cu training, totul contand in rezultatul final, de la suport pana la tehnica de aplicare. Exista numeroase propuneri, de la cele uni pana la modele extrem de complicate. Ca mod de aplicare, travertinul, de exemplu, se poate folosi atat la interior, cat si la exterior, se poate da in mai multe tonuri de culoare. Pentru interior sunt mai multe variante de produse colorate in masa si se pot dad oar tonurile de culoare. Se preteaza la casele rustice, porozitatea si designul aducand catre acest stil.

Produsele din gama stucco prezinta granulatie aurie, prin manopera obtinandu-se un efect deosebit de spectaculos. Alte optiuni sunt vopselele satinate care imita matasea.

Toate vopselele decorative de interior pot fi lacuite, se pot aplica inclusiv in bai si bucatarii, de asemenea pot fi patinate.

Ca mod de aplicare, toate produsele se dau in mai multe straturi. Exista un fundal de un anumit fel, celelalte maini dandu-se in alte nuante, astfel incat se obtin reflexii deosebit de frumoase.

Tapetul, un finisaj practic si decorativ

Mereu la moda, tapetul reprezinta o alternativa de finisare si decorare a interiorului demna de luat in calcul. Daca v-ati oprit asupra acestui tip de finisaj, aflati cum il puteti alege pe cel mai potrivit pentru casa dvs.

In afara de texturi, o alta inovatie se inregistreaza si la nivelul tehnologiilor, propunandu-se variate suporturi gen celuloza, vascoza, matase, aluminiu, precum si imprimeuri, iar culorile sunt foarte imaginative (auriu, brumurii, griuri, rosu). Daca incaperea este mica, preferabile sunt motivele delicate, fine, precum si tapetul cu reflexe metalice. Daca plafonul este foarte jos, optati pentru o acoperire cu linii verticale, iar pus orizontal, acelasi tapet in dungi va crea un efect optic de augmentare a unui spatiu mic.

Nu este recomandata acoperirea cu tapet a mai multor incaperi, in special cu motive si cromatica diferite, pentru ca efectul de ansamblu va fi unul haotic. Daca ati ales imbracarea unui perete in tapet cu motive, fie ele mici sau mari, evitati sa suplimentati desenul cu un tablou. Daca totusi o faceti, aveti grija ca rama acestuia sa prezinte o cromatica neutra. Puteti evidentia cu succes cu ajutorul tapetului doar o portiune privilegiata, ce trebuie pusa in evidenta.

Finisaje cu materiale naturale

Pentru o amenajare calda, relaxata si primitoare, aveti nevoie de cateva ingrediente „naturale" pe post de finisaje. Evitati materiale de tipul PAL-ului, plasticului sau metalului si axati-va pe cele naturale: piatra, lemn, fibre vegetale. 

Pe acestea le puteti folosi atat la nivelul pardoselii, cat si al peretilor. Nu uitati nici de accesoriile textile, care trebuie sa fie confectionate din fibre organice (in, bumbac, matase, lana).

In al doilea rand, fiti atenti la cromatica pe care o adoptati. Apelati la tonuri care sa aminteasca de natura. Ca atare, alegeti ca sursa de inspiratie marea, padurea, plaja etc. Incercati de exemplu, un decor pe baza de tonuri calde de nisip si pamant.

Combinatii elegante

Desi este o nonculoare, albul poate fi folosit cu anumite texturi, pentru a reliefa mai bine culoarea cu care este asociat. De exemplu, tandemul alb sidefat-mov profund poate fi o alegere inspirata pentru un mobilier modern, iar mixul alb texturat-nuante de bleu si albastru poate avea un rezultat luminos, relaxant, mediteranean. O alta sugestie: puteti crea combinatii elegante (ce se inscriu intr-un stil britanic sau colonial) punand alaturi nuante de verde inchis sau tutun, auriu si lemn masiv.

Loading...

Comentarii

Newsletter