Living în nuanțe elegante de maro și bej

06 septembrie 2017 , 818 afisari

Dacă preferați nuanțele pământii și bejurile calde, dar evitați decorurile clasice,  alegeți cu încredere aceste nuanțe, căci ele pot fi oricând integrate într-o amenajare modernă.

Ne demonstrează acest lucru designerii producătorului de parchet Barlinek, care ne oferă inspirație printr-un interior în nuanțe elegante de maro și bej.

Abordarea contemporană pornește de la inversarea cromaticii la nivelul podelei și mobilierului. Parchetul are o nuanță deschisă, ușoară și fluidă. Pentru această amenajare a fost ales parchetul triplu stratificat Stejar Tender din colecția Senses. Plăcile cu o lățime mare creează perspective interesante și spațialitate iar structura naturală a lemnului, vizibil accentuată prin procedeul de periere și finisajul cu ulei natural, întregește paleta de texturi și risipește răceala unui interior modern.

Cromatica podelei continuă la nivelul pereților, zugrăviți simplu, în tonuri de bej. Se trece apoi la conturarea graduală a spațiului. Mobilierul maro închis devine centrul de greutate al decorului și direcționează privirea către peretele pe care se află televizorul și o lucrare de artă modernă.

Draperia contrastantă pe un perete și o bibliotecă cu linii simple, pe partea opusă, ajută la delimitarea discretă a spațiului. Două lampadare, echilibrează geometric amenajarea și contribuie la fluiditatea spațiului prin transparența sticlei.

Privit în ansamblu, interiorul este elegant și plăcut, nu doar datorită cromaticii, ci și prin echilibrul texturilor. Căldura naturală a lemnului calmează şi armonizează aranjamentul. Canapelele textile adaugă un plus de confort. Un covor de mici dimensiuni completează spațiul chiar dacă, având un asemenea parchet, covoarele pot să lipsească.

Și cum toamna bate la ușă, trebuie să luăm în considerare și confortul termic. Parchetul este complatibil cu încălzirea prin pardoseală și face față cu succes uzurii de zi cu zi.

Într-un decor astfel conturat, agitața fiecărei zile dispare, lăsând loc pentru liniște și echilibru, un refugiu urban pe care ni-l dorim cu toții.

Mai multe idei și detalii despre colecția Senses pe www.barlinek.ro.

Comentarii

Newsletter