Lucruri care nu ar trebui sa lipseasca din nicio locuinta

28 mai 2014 , 4869 afisari

Fiecare are propria sa lista de lucruri pe care le considera esentiale intr-o locuinta si fara de care nu s-ar putea simti confortabil in propria casa. Nu ne referim la aparatele electrocasnice a caror prezenta ne face viata mai usoara, nici la cana sau perna preferata, ci la o serie de lucruri si obiecte ce nu ar trebui sa lipseasca din nicio locuinta.

Apartmenttherapy.com a facut deja o lista cu zece lucruri esentiale in orice casa. O parte dintre acestea sunt practice, chiar banale, in timp ce altele sunt menite sa ne asigure confortul dulce al locului drag pe care il numim “acasa”.

Prosoapele sunt accesorii de baza in orice locuinta, iar absenta lor este impardonabila. Ne referim atat la prosoapele de baie, cat si la cele de bucatarie.

In categoria obiectelor esentiale gasim si tacamurile. Chiar daca obisnuiesti sa iei masa in oras in fiecare zi, ar trebui sa ai in casa cel putin o furculita, o lingura si un cutit – de preferat din metal, nu din plastic.

Chiar daca nu gatesti si, prin urmare, nu trebuie sa speli vasele, ar trebui sa ai in casa si cateva produse de curatare. Poate fi vorba doar de un burete si de un detergent universal pe care sa le tii ascunse in debara, dar care iti vor fi de mare folos mai devreme sau mai tarziu.

De pe lista lucrurilor de baza din orice locuinta nu poate lipsi lenjeria de pat, iar noi consideram necesare cel putin doua seturi de lenjerie pentru un singur pat.

Luand in considerare anumite situatii de urgenta ce pot aparea in orice locuinta, precum o pana de curent, ar trebui sa te asiguri ca ai in casa o lanterna sau cateva lumanari si o cutie de chibrituri, dar si o mica trusa de scule. Un ciocan, un cleste si o surubelnita iti pot deveni extrem de utile atunci cand trebuie sa bati un cui in perete, sa strangi un robinet sau sa desfaci un surub.

Trecem pe lista lucrurilor esentiale si o pereche de chei de rezerva, pe care sa le poti lasa unui prieten sau unei rude atunci cand vine in vizita.

Nu omitem nici aspectul artistic al locuintei. Un tablou, un poster, cateva fotografii sau un obiect decorativ preferat dau personalitate si caldura spatiului pe care il numesti – fie doar si temporar – acasa.  

Loading...

Comentarii

Newsletter