Idei de amenajare a locuintei atunci cand ai o familie numeroasa

28 decembrie 2017 , 967 afisari

Amenajarea locuintei unei familii numeroase poate reprezenta putina provocare, mai ales atunci cand vorbim de un apartament de dimensiuni nu foarte generoase. Daca te afli si tu intr-o astfel de situatie atunci afla ca trebuie sa tii cont de cateva sfaturi destul de simple care sa te ajute sa exploatezi la maxim fiecare centimetru patrat al locuintei tale. Pana la urma trebuie sa stim cum sa ne folosim chiar si de cele mai mici spatii pe care le avem la dispozitie.

Situatia ideala este aceea in care fiecare membru al familiei se bucura de propria camera si propriile dulapuri pentru depozitare, insa de cele mai multe ori astfel de situatii sunt destul de rare. Trebuie asadar sa stim cum sa ne impartim spatiul in care convietuim cu ceilalti membri ai familiei, astfel incat totul sa se afle in deplina armonie.

Totul incepe cu usa de la intrare, asadar holul este prima incapere spre care tu iti vei indrepta atentia atunci cand vine vorba de amenajarea locuintei. Aici e bine sa ai in vedere prezenta unui dulap care sa puna la dispozitie tot atatea compartimente cati membri locuiesc in apartamentul respectiv. In acest fel fiecare membru va avea propriul spatiu in care sa isi pun incaltamintea, geaca sau esarfele. Cuierul va fi si el unul mai lung, astfel incat sa incapa fara probleme toate hainele.

Bucatariile tind sa fie destul de limitate din punct de vedere al spatiului pus la dispozitie, insa acest lucru nu trebuie sa te opreasca sa profiti la maxim de pe urma sa. Mobila aici e bine sa fie amplasata doar pe unul dintre pereti, in timp ce pe peretele opus putem amplasa o masa care sa fie suficient de mare pentru intreaga familie. Daca bucataria chiar este una foarte mica, atunci masa respectiva poate sa fie una pliabila, astfel incat sa nu incomodeze in momentele in care nu va fi folosita.

In cazul locuintelor mici in care locuiesc mai multe persoane e bine sa incepem sa profitam chiar si de spatiul pe care il avem la dispozitie pe inaltime. Asadar, rafturile amplasate la diferite inaltimi pe perete se pot dovedi niste spatii de depozitare ideale. In cazul camarilor poti chiar sa ajungi cu rafturile pana in tavan, iar in acest fel putem spune ca ai profitat la maxim de tot ceea ce are de oferit incaperea respectiva.

Care este camera in care isi vor petrece majoritatea timpului membrii familiei tale? Esti tentat sa spui camera fiecaruia dintre ei, insa in majoritatea cazurilor cea mai folosita incapere din casa este sufrageria. Asadar, acum urmeaza sa ne indreptam atentia catre aceasta. Trebuie spus chiar de la inceput faptul ca tu trebuie sa urmaresti nu doar aspectul estetic al acestei incaperi, ci mai ales pe cel practic. De altfel, ele pot fi imbinate destul de usor. Pentru a profita la maxim de aceasta camera, poti sa o imparti in zone distincte. De exemplu, poti sa ai o zona pentru birou, una pentru uitatul la televizor si o zona pentru citit. In acest fel fiecare isi poate vedea linistit de activitatea sa preferata.

Loading...

Comentarii

Newsletter