10 modalitati de a face o casa veche sa para noua

05 mai 2015 , 3410 afisari

Nu oricine isi permite construirea sau achizitionarea unei case noi. Uneori, chiar si renovarea completa a locuintei pare un vis imposibil. Daca bugetul este limitat, rezuma-te la cateva transformari elementare, cu ajutorul carora sa oferi un nou look casei tale.

1. Concepe un plan coerent

O actualizare de decor intr-o incapere, apoi o alta actualizare in alta incapere pot avea drept rezultat un haos total. Prin urmare, concepe un plan de amenajare riguros si respecta-l pana la final. Cel mai indicat este sa stabilesti ce elemente de finisaj sau de decor „stirbesc” imaginea casei si incearca sa le imbunatatesti.

2. Monteaza usi noi

Usa de la intrare este un element-cheie care contribuie la „construirea” imaginii exteriorului. Asadar, inlocuieste-o cu una noua, dar in ton cu arhitectura casei. Acelasi lucru este valabil si pentru usile de interior.

Citeste si: Cum alegi usile?

3. Inlocuieste prizele si intrerupatoarele

Aceste schimbari aparent minore vor avea un impact semnificativ in decor. Intr-o casa veche, prizele si intrerupatoarele sunt murdare, uzate sau in stiluri si cu forme diferite. Daca nu stii cum sa le inlocuiesti, apeleaza la un electrician autorizat sau foloseste-te de tutorialele online. O alta varianta ar fi sa le vopsesti sau sa le “camuflezi” in decor. In cazul in care locuinta este dotata cu alarme, termostate, detectoare de fum, le poti inlocui si pe acestea.

4. Repara peretii

Umple gaurile de la cuie, vopseste portiunile cu pete, precum si suprafetele murdarite/pictate de copii.

Citeste si: Zugravirea peretilor interiori cu vopsea lavabila

5. Zugraveste incaperile mici in culori deschise si vesele

O paleta de culori fresh va ajuta casa sa para proaspata si mai luminoasa.

6. Lumineaza incaperile

Fie acoperi ferestrele cu perdele transparente, fie inlocuiesti becurile arse, fie elimini plantele care umbresc ferestrele... Ideea e sa oferi incaperilor cat mai multa lumina naturala, pe care sa o suplimentezi cu surse de iluminat artificial acolo unde este nevoie. Iluminatul spatiilor reprezinta o modalitate simpla de a face casa sa revina la viata.

7. Reconditioneaza parchetul

Raschetarea si lacuirea parchetului va crea senzatia de nou. Decat sa inlocuiesti treptat parchetul cu alte variante care „nu dau bine” impreuna si care distrug imaginea unitara a decorului, mai degraba reconditionezi parchetul, mai ales daca acesta este prezent in majoritatea incaperilor.

Citeste si: Sfaturi practice pentru intretinerea si reconditionarea parchetului

8. Curata sau inlocuieste covoarele

Covoarele murdare vor crea o imagine dezagreabila a decorului. Pentru a avea acel feeling de nou-nout, fa o vizita cu ele la o curatatorie sau inlocuieste-le cu altele noi.

Citeste si: 5 idei pentru reconditionarea mobilierului

9. Elimina din decor lucrurile prea vechi, deteriorate sau inutile

Piesele de mobilier stricate, cutiile sau suporturile defecte, obiectele care nu mai sunt functionabile intra la categoria „lucruri de prisos”. Prin urmare, este indicat sa le elimini din decor.

Citeste si: Cum poti inveseli decorul cu bani putini

10. Confectioneaza huse, tapiterii si cat mai multe accesorii noi

Textile au un important rol decorativ, putand schimba radical atmosfera dintr-o incapere. Inlocuind accesoriile pentru ferestre si/sau cele pentru pat, vei aduce un plus de prospetime si culoare in decor.

Citeste si: Ce poti face cu resturile de tapet

Loading...

Comentarii

Newsletter