Amenajarea ieftina a unui balcon de 4mp in stil provensal

31 martie 2017 , 2174 afisari

Un spatiu foarte mic, precum balconul, este greu de amenajat si, de obicei, una dintre reguli este sa nu supraaglomerezi pentru a nu face inaperea sa para mai mica, mai apasatoare. Insa, in anumite stiluri, multe obiecte marunte pot da o personalitate puternica, mai ales daca sunt controlate corect culorile si proportiile.

Citește si: Cum mobiliezi o bucătărie mică de la bloc

Stilul provensal este tocmai unul dintre acele stiluri care permit adunarea multor obiecte cu iz romantic, iar amenajarea balconului tau din apartament poate sa fie locul ideal pentru a pune in practica o astfel de idee. In 4mp nu poti da extrem de multa functionalitate, prin urmare va trebui sa decizi cum anume vrei sa petreci timpul acolo. Tine cont ca stilul provensal este unul cu precadere varatic, prin urmare un spatiu de relaxare in timpul verii poate fi o destinatie oportuna si asta fara a investi in izolarea si incalzirea balconului.

Culori provensale: alb, turcoaz si pasteluri discrete

Alegerea culorilor ar trebui sa fie o prioritate, combinatia de alb si turcoaz sau bleu – ciel fiind cele mai potrivite. Daca asezonezi cu accente delicate de roz, verde si tot felul de imprimeuri florale, nu putem decat sa credem ca esti pe drumul cel bun.

Citește si: Care este secretul acestei bucătării retro

In amenajarea acestui balcon, proprietarii au pornit ideea de la finisajul de sub fereastra, un lambriu din PVC cu reliefuri verticale. Cum au ajuns de aici la stilul provensal? Ei bine, preluand aceeasi reliefuri, au dublat prezenta dungilor verticale pe peretele opus, sub fereastra dintre camera si balcon, intr-o combinatie contrastanta de albastru si alb. Pe unul dintre peretii de capat au aplicat un finisaj din scanduri de lemn, de data aceasta pozitionate orizontal, insa vopsite in acelasi albastru.

Detaliile fac diferenta

Un loc de sezut comod, cu multe perne colorate discret, feminin, imbogateste aspectul vizual si te invita, fara doar si poate, la relaxare. O masa alba din lemn, tot din scanduri, completeaza jocul de texturi. In rest, spatiul deja vibrant, a fost imbogatit cu o multime de decoratiuni caracteristice stilului: o palarie din paie, un tablou floral, cateva felinare in culori pastelate, un cos cu fructe si neaparat multe flori delicate, mici (levantica, margarete, orhidee).

Citește si: Balconul de 4 mp al unui apartament, amenajat cu semineu

Pentru a-i pastra functionalitatea si in restul anului, si ne referim aici la aceea de depozitare la care niciunul dintre noi nu vrea sa renunte, cateva rafturi plasate in capatul balconului au fost acoperite cu o draperie colorata, tot in nuantele cerului senin si cu motive desprinse din natura.

Pont!

Aceasta amenajare este una, cu siguranta ieftina. Nu sunt folosite multe materiale, iar cele utilizate au pret redus sau pot fi dintre cele reciclate. In plus, poti aduce aici acele decoratiuni si obiecte pe care iti doresti sa le pastrezi, dar care nu isi mai gasesc locul in restul locuintei.

Citește si: Care este secretul acestui living?

Sursa foto: www.design-homes.ru

Loading...

Comentarii

Newsletter