Solutii deosebite pentru amenajarea unei biblioteci

09 august 2018 , 273 afisari

Clasica biblioteca este solutia optima de depozitare a cartilor, dar nu si singura. Astfel, pentru un plus de originalitate, poti alege si din urmatoarele variante:

1. Rafturi invizibile

La prima vedere, par niste carti plutitoare. Daca te uiti mai atent, vei vedea ca aceste carti nu plutesc, ci sunt expuse pe rafturi invizibile. Un astfel de suport este conceput in asa fel incat sa „dispara” atunci cand asezam cartile. Mecanismul este urmatorul: una dintre coperte „imbraca” suportul, intrand in micile margini ascunse dedesubt. Restul cartii vine deasupra, urmatoarele carti fiind asezate normal. Un asemenea raft nu este transparent, asa cum ti-ai putea imagina, ci este mascat de coperta cartii care sta la baza teancului.

2. Suporturi originale

Daca esti o fire moderna si nonconformista, cu siguranta vei cauta sa aranjezi cartile intr-un mod original. Asta cu atat mai mult cu cat spatiul de care dispui este putin, iar cartile tale nu sunt atat de multe incat sa umple o biblioteca. Solutia? „Doteaza” peretele de deasupra biroului cu o serie de rafturi atipice, pe care sa pastrezi cartile preferate, avandu-le mereu la indemana. Poti cumpara sau comanda suporturi independente, pe care sa le aranjezi intr-o varietate de moduri, astfel incat sa rezulte combinatii originale. De pilda, poti aranja cartile in asa fel incat sa ia forma unor litere (H, T etc.) sau a unor figuri geometrice.

3. Nisa in perete

E adevarat, cea mai buna solutie pentru depozitarea cartilor o reprezinta clasica biblioteca. Exista insa si situatii cand nu avem suficient spatiu pentru amplasarea acesteia sau cand camera este deja ocupata cu alte unitati de depozitare. Ce poti face in aceste conditii? Iata o solutie simpla: creeaza o nisa in perete (daca nu cumva ai una gata construita), dupa care monteaza in ea cateva rafturi/polite inguste pentru depozitarea cartilor si a CD-urilor. Nu doar ca va fi estetica, dar va constitui o biblioteca originala.

4. Biblioteca moderna

O colectie bogata de carti necesita si o biblioteca pe masura. Comanda sau cumpara una care sa se integreze din punct de vedere estetic in decor, dar care sa raspunda si nevoilor tale de depozitare. In cazul in care dispui si de carti vechi, pe care nu doresti sa le tii la vedere, urmareste ca biblioteca sa aiba si cateva dulapuri inchise. Daca nu beneficiezi de suficient spatiu pentru o biblioteca mare, orienteaza-te catre dulapuri inguste si inalte, in care sa asezi cartile pe verticala, si nu pe orizontala.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

Loading...

Comentarii

Newsletter