Decoraţiuni de Crăciun din materiale reciclabile

21 decembrie 2016 , 749 afisari

Nu există moment mai frumos în an decât cel în care toată magia din jur se strânge în mâinile tale şi poţi face orice cu ea. Da, ai puterea de a trasforma casa într-un loc de poveste pentru acest Crăciun, doar să laşi imaginaţia să prindă contur.

Citește si: 7 idei creative de a aranja florile

De la conserve la decoraţiuni pentru Crăciun

Ce-ar fi dacă, de acest Crăciun, ai începe reciclarea creativă? Îi poţi lua drept parteneri în acest demers pe cei mici, spiriduşi de nădejde pentru a face faţă asaltului de idei. Şi, dacă conservele nu sunt inspirante pentru minţile pline de imaginaţie, atunci cine poate face asta?

După ce aţi devorat împreună o porţie de spaghete cu Eva Sardine în ulei vegetal spre deliciul micuţilor, spălaţi bine conserva şi plantaţi grâu în ea. În funcţie de cât de mare va creşte grâul, aşa de bogat vă va fi anul următor. Puteţi alege să vopsiţi recipientul în culoarea roşie şi veţi fi, astfel, în trend-ul Crăciunului. Iar dacă veţi face câte un astfel de ghiveci pentru fiecare membru al familiei, veţi da viaţă întregului pervaz care va uimi orice trecător. Puneți lângă acestea suporturi de lumânare pe care le obţineţi uşor din conserve Eva ton şi veţi avea un colţişor plăcut pentru ambientul întregii încăperi. Suporturile pot fi perforate, colorate sau împodobite cu panglici, conuri, crenguţe de brad sau fructe uscate pentru un efect cât mai atrăgător.

Coroniţe pentru intrări primitoare

Coroniţele nu mai sunt demult nişte decoraţiuni pe care le zărim doar în filme. Ele împodobesc acum orice casă în care trăieşte bucuria acestor momente pline de viaţă. Poţi confecţiona aceste podoabe din tot felul de lucruri la care nici nu te-ai gândit. Spre exemplu, poţi face coroniţe din globuri, din ciucuri, funde sau spice uitate prin cine ştie ce colţ de pod. Ghindele sau căpăcelele acestora sunt de mare efect lipite în cerc, la fel ca şi nucile, castanele, conurile şi bucăţelele de muşchi. Bineînţeles că poţi aduna de prin pieţe crengi uitate de brad şi le poţi împleti pe o sârmă, punând câţiva clopoţei şi o eşarfă roşie pe post de fundă. Toate vor da un aer natural, uşor rustic, dar şi copilăros intrărilor.

Citește si: Cinci sfaturi utile dacă v-ați decis să zugrăviți singuri casa

Globuri reinventate

Dacă nu ar fi globurile, nu ar fi bradul o încântare aşa mare pentru miliarde de oameni care se strâng în jurul lui cu speranţă. De la vechea preschimbare a nucilor în globuri, prin poleire, la cele din sticlă au trecut ani. Niciunele nu sunt cu puţin mai frumoase, dar parcă le îndrăgeşti mai tare pe cele pe care le-ai făcut cu mâna ta. Dacă îţi plac portocalele, atunci eşti pe calea cea bună. Poţi usca felii ale acestora pe care, ulterior, le poţi agăţa în brad prinse cu o aţă. Globuri se pot face şi din turtă dulce sau fulgi de zăpadă croşetaţi, din ceramică pictată, lemn sau pânză de lână cusută. Dacă te pricepi la quilling, atunci  deţii o soluţie inedită de a-ţi împodobi pomul de Crăciun. Grămăjoare de crenguţe sau bucăţi de scorţişoară vor face ca bradul tău să pară împodobit cât mai ingenios. Şi nu uita de conuri! Simple sau scăldate în sclipici, ele vor fi la fel de fermecătoare şi gingaşe.

Decoraţiuni selecte din mărunţişuri

Deşi ai zice că marea nu are nicio legătură cu acest anotimp, poţi obţine nişte brăduţi de mare efect din scoici lipite pe un con de carton sau polistiren expandat. Aşează-le pe un pat verde din crengi de brad şi foloseşte forme interesante ale acestora pentru un efect mai elegant al decoraţiunii. Fă din paginile cărţilor vechi cornete, lipeşte-le în cerc şi vei avea o frumoasă decoraţiune de împodobit uşile, scările interioare şi pereţii.

Pentru a da aromă sărbătorilor, nu e nevoie de lucruri complicate, ci de câteva lumânări simple pe care să le îmbraci în batoane de scorţişoară prinse cu panglici roşii sau sfoară. Va pluti în aer mireasma zilelor tihnite. Iar cum adie în aer cojile de portocale uscate, nu miroase nici cozonacul de Crăciun. Foloseşte-le în ghirlande, alături de bucăţi uscate de fructe, beţe de scorţişoară şi ardei roşii uscaţi! Vor fi admirabile.

Citește si: Cum să-ţi faci o măsuţă de cafea dintr-un buştean

E magic Crăciunul, dar e şi mai magic când îl creezi. Dăruieşte din imaginaţia ta celor din jur pentru a împoobi aceste zile cum se cuvine!

 

Loading...

Comentarii

Newsletter