Amenajari Interioare

Aragaz pe gaz sau unul electric? Despre avantaje, dezavantaje si costuri

Este una dintre numeroasele intrebari pe care un cumparator si le pune. Intr-adevar, avem in fata o alegere care se poate dovedi a fi destul de dificila, iar asta pentru ca atat aragazul pe gaz, cat si cel electric aduc avantajele si dezavantajele lor. Cu toate acestea, balanta tinde sa se incline in favoarea aragazului electric, care de altfel este cel la care au inceput sa apeleze din ce in ce mai multe persoane.

Incepem prin a vorbi putin despre aragazul pe gaz, iar asta pentru ca in momentul de fata acesta este cel mai intalnit in locuintele romanilor. Motivul? Gazul are inca un pret destul de accesibil, asadar costurile nu tind sa fie unele foarte ridicate nici macar atunci cand gatim zilnic in sesiuni lungi. Asadar putem spune ca este mult mai rentabila achizitionarea unui astfel de aragaz, care se foloseste de gaz ca combustibil principal.

Aragazul pe gaz este foarte usor de folosit si, datorita noilor masuri de siguranta implementate, este destul de sigur de utilizat. Sunt de asemenea persoane care prefera sa mancarea gatita pe un astfel de aragaz, iar asta pentru ca, spun ele, are un gust aparte. Din pacate aici se termina avantajele aduse de acest electrocasnic. Desi putem gati orice tip de mancare folosind un astfel de aragaz, este destu de dificil sa mentinem o temperatura constanta a flacarii, iar acest lucru va duce la riscul arderii mancarii sau la riscul de a o gati doar partial.

De cealalta parte avem aragazul electric, care poate fi de mai multe feluri. Noi aici ne vom referi la aragazul electric cu plita pe inductie, iar asta pentru ca tehnologia care sta la baza sa este de ultima ora, iar avantajele aduse sunt mutiple. De ce insa nu este la fel de apreciata ca modelul pe gaz? Datorita faptului ca functioneaza pe curent electric, iar in opinia multora costurile sunt mai mari. Nu negam acest lucru, insa costul total nu este unul mult mai ridicat, asta in conditiile in care vom opta pentru unul nou, nu un model vechi. Pretul pe care il are un astfel de electrocasnic poate fi si el descurajant uneori, iar un alt minim poate fi reprezentat de faptul ca vei avea nevoie de oale speciale pentru un astfel de aragaz.

Aragazul electric cu plita pe inductie este mult mai sigur, daca nu chiar cel mai sigur aragaz pentru care poti opta. Nu trebuie sa iti faci griji de scurgerile de gaze si nici de existenta unei aerisiri, care sa lase sa iasa arderile toxice ale gazului. In plus, chiar si riscul de arsura este egal cu zero, deoarece se va incalzi doar suprafata care va intra in contact cu oala, restul suprafetei mentinandu-se rece.

Numarul avantajelor aduse de un astfel de aragaz cu plita pe inductie este insa unul mult mai mare. De exemplu, acest tip de aragaz ne ofera posibilitatea de a ne bucura de un control mult mai mare asupra procesului de gatit. Cum? Prin aceea ca putem mentine temperatura constanta pe intreaga durata a prepararii mancarii. In acest fel scade foarte mult riscul de a arde mancarea, precum si de a o gati doar partial. Unele preparate vor beneficia din plin de un astfel de control sporit al temperaturii.

Related posts

Nuanțele pastel – soluția potrivită în cazul în care dorești o casă colorată

Adina Meyers

Mixul de vintage si stil industrial – secretul amenajarilor altfel

Adina Meyers

Robotul de bucatarie – un ajutor de nadejde pentru tine

Adina Meyers